Judecătoria Aleşd a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1,7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului”. De asemenea, miercuri, poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale au reţinut un alt bărbat, de 27 de ani, de asemenea din municipiul Oradea. În cazul acestuia, Judecătoria Oradea a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1,2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat”. „Cei doi au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor şi vor fi transferaţi la Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepselor la care au fost condamnaţi” explică subcomisar Alina Dinu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Condamnaţi la închisoare, reţinuţi de poliţişti
Poliţiştii Compartimentului Urmăriri - Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au reţinut, joi, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Oradea.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Demersul inițiat în justiție de Asociația Consiliul Consultativ Cetățenesc Bihor împotriva Primăriei Oradea a fost respins de un complet de judecată de la Tribunalului Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vremea va continua să fie oscilantă în următoarele două săptămâni (25 noiembrie - 8 decembrie), cu perioade în care maximele vor fi de 10 - 11 grade, dar şi cu intervale în care valorile termice vor coborî spre 3 - 4 grade, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din ianuarie 2025, toate companiile mici din România vor avea obligația să depună declarația SAF-T (D406), conform modificărilor legislative în curs de implementare.
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Biroul Executiv al Partidului Național Liberal (PNL) a desemnat o nouă echipă de conducere, după ce întreaga conducere a partidului a demisionat ca urmare a rezultatului slab obținut la alegerile prezidențiale.
România
Sebastian Lupu, actor al „Teatrului Regina Maria” din Oradea și personalitate populară pe TikTok, a impresionat la emisiunea „Chefi la cuțite”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!