Fost preşedinte al UDMR Bihor în anii 90, Varga Gabor (Gavril) Alexandru a fost numit, în 2007, la şefia Oficiulului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM).
Marţi însă, premierul Ponta a semnat eliberarea sa din funcţia de şef al OSIM întrucât Varga Gabor a fost condamnat, pe 5 iulie, de Curtea de Apel Bucureşti, la un an şi 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Un milion prejudiciu
UDMR-istul a fost trimis în judecată, în octombrie 2010, de procurorii DNA, alături de alţi cinci responsabili din OSIM, pentru prejudicierea Oficiului ci 1.069.608 lei reprezentând plăţi nejustificate pentru mentenanţa unui sistem informatic, plăţi efectuate atât pentru licenţele aferente anilor 2007-2009 cât şi pentru serviciile suplimentare.
În rechizitoriu, procurorii DNA au arătat că, între anii 2007 şi 2009 directorul general Gabor Varga şi directorul economic al OSIM – Irina Văleanu şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu la încheierea a trei contracte de servicii informatice în favoarea firmei ECSO&EXO. Astfel, prin cele trei contracte s-a acceptat ca OSIM să plătească anual licenţa de utilizare a programului informatic EXMAN 3.W.3., deşi acea versiune de program fusese achiziţionată încă din anul 2002, fiind suficientă numai plata anuală a abonamentului pentru actualizarea programului şi asistenţă tehnică. În plus, preţul plătit de OSIM pentru licenţa acordată pentru anii 2008 şi 2009, a fost majorat de 5,71 ori faţă de anul 2007. Totodată, a fost acceptată, fără documente justificative, plata unor servicii suplimentare abonamentelor stabilite prin contract, servicii care reprezentau, de fapt, tot actualizări şi asistenţă tehnică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!