A VI-a ediţie a celei mai cunoscute platforme de creativitate pentru tinerii artişti (a adunat deja circa 10.000 de participanţi) promovează concursul la evenimentele off-line din cadrul caravanei INSPIRED în centrele universitare din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Oradea, Sibiu, Tg-Mureş, Arad şi Braşov.
Până pe 21 noiembrie, concurenţii se pot înscrie pe site-ul www.letsgetinspired.ro la cele 10 categorii de concurs: fotografie, design (de produs, grafic, vestimentar, de accesorii vestimentare, de interior) arhitectură, ilustraţie, dramaturgie şi relaţii publice.
Lucrările vor fi jurizate între 22 şi 28 noiembrie, iar premierea va avea loc la Gala INSPIRED, în decembrie.
Primii 20 de clasaţi de la fiecare secţiune vor primi acces gratuit la Master Class-ul INSPIRED, care vor fi susţinute cu sprijnul unor personalităţi membri de jurii din România şi din străinatate şi vor fi organizate în Bucureşti anul viitor.
„Avem un potenţial încă nefructificat. Există excelente performanţe individuale care ne recomandă ca oameni de creaţie, mai puţin «de sistem». Competitivitatea se construieşte pe mai multe paliere – educaţie curiculară şi extracuriculară, ierarhii bazate pe meritocraţie, capacitatea de absorbţie în economie a tinerelor talente şi, nu în ultimul rând, resursele financiare din fiecare industrie în parte precum şi felul (transparent, coerent) în care sunt alocate”, spune Postumia Martin, preşedintele Asociaţiei Inspired.
Concursul de idei inspired se bucură şi în acest an de un juriu cu o bogată expertiză în domeniile creative şi îşi propune să descopere talente al căror potenţial va fi fructificat prin colaborări cu nume importante din industria repectivă.
Factbox: Membrii de juriu orădeni
– dr. ing. Andreea Anca Simon, şef lucrări la Facultatea de Textile şi Pielărie Oradea – Secţiunea Accesories
– prof. dr. Ing. Aurora Carmen Mancia – Decan al Facultăţii de Arhitectură si Construcţii Oradea – Secţiunea Arhitectură
– conf. dr. Ing. Daniela Smaranda Ionescu, Facultatea de Textile şi Pielărie Oradea – Secţiunea Fashion Design
Citiți principiile noastre de moderare aici!