Evenimentul a fost structurat în cinci secțiuni principale:
- Știință și cercetare aplicată – elevii și-au prezentat proiectele și au demonstrat aplicabilitatea descoperirilor lor;
- Tehnologie și inovație digitală – programare, robotică și utilizarea tehnologiilor emergente pentru rezolvarea problemelor reale;
- Inginerie și design tehnic – construirea și perfecționarea prototipurilor funcționale folosind principii inginerești;
- Matematică aplicată – rezolvarea problemelor prin metode inovative și practice;
- Expoziția STEAM pentru elevii din ciclul primar – o oportunitate pentru cei mai mici participanți de a-și expune lucrările STEM.
Elevii au impresionat publicul cu proiectele lor STEM, printre care s-au numărat aplicații, site-uri web, planuri de afaceri, utilizarea matematicii în jocuri video, experimente chimice și machete.
Atmosfera a fost una dinamică și plină de entuziasm, participanții beneficiind de mentorat din partea specialiștilor și de oportunitatea de a interacționa cu alți tineri pasionați de STEM. Momentul culminant al evenimentului a fost premierea câștigătorilor, unde s-au celebrat nu doar rezultatele obținute, ci și efortul și dedicarea fiecărui elev.
La final, 32 de elevi din ciclul primar și 26 din gimnaziu și liceu au fost premiați cu diplome de merit.
„Echipa «RoboPeda» a demonstrat încă o dată angajamentul său față de educația STEM, continuând să inspire și să sprijine tinerii în explorarea și dezvoltarea abilităților lor în domeniul științei și tehnologiei”, a declarat Adina Costa, mentorul echipei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!