Ultima zi a lunii noiembrie şi prima zi din decembrie este prilej de sărbătoare pentru bihoreni. Pe de o parte, este sărbătoarea Sfântului Andrei – ocrotitorul românilor şi 1 Decembrie – ziua naţională a României. Pe de altă parte, este Festivalul „D’ale porcului”, ediţia a VI-a, care se va desfăşura în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie în parcarea de la Era Park.
Concurs
Potrivit lui Nicolae Pop, preşedintele Asociaţiei Culturale D’art, organizatoarea evenimentului, la concurs s-au înscris până în prezent 16 echipe: 12 din Bihor (Girişu de Criş, Pomezeu, Toboliu, Nojorid, Oşorhei, Valea lui Mihai, Căbeşti, Diosig, Boianu Mare, Alparea, Avram Iancu şi Borş), două din Satu Mare (Săcăşeni şi Moftin) şi două din Ungaria, dar lista rămâne în continuare deschisă.
Juriul festivalului va fi format din specialişti renumiţi în domeniu: Ştefan Bercea – preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism (ANBCT) România, Paul Siserman – director regional ANBCT Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, Adrian Neag – project manager ANBCT România, Lavinia Maier – executiv chef Reliva, Eugen Bar – executiv chef – Castello, Alexandru Şandrău – executiv chef President şi Nicolae Pop – executiv chef ManagEvent.
Vizitatorii festivalului vor ptea degusta toate produsele din concurs pe baza unor tichete de masă puse în vânzare de organizatori.
Târg
Simultan cu concursul se va desfăşura un Târg de produse tradiţionale alimentare şi nonalimentare. La târg s-au înscris până în prezent 20 de poarticipanţi din Bihor şi din Ungaria. Printre expozanţi se numără mici producători de mezeluri şi brânzeturi, mici producători de conserve (zacuscă, dulceţuri, sucuri, siropuri, etc), mici producători de miere şi produse apicole, producători artizanali de decoraţiuni şi bijuterii, produse din lavandă, etc. La eveniment va participa şi sculptorul Radu Lazăr, cel care a creat trofeul concursului.
Record şi spectacol
În cadrul festivalului, echipa „D’ale porcului”, în parteneriat cu Andromi, va încerca stabilirea unui record mondial „Cel mai lung mititel din lume”, de circa 200 de metri. „Dacă vom reuşi, doritorii vor putea achiziţiona, în limita stocului, câte o jumătate de metru din mititelul-record, acesta urmând să fie însoţit de un document oficial”, a informat Nicolae Pop.
Pe tot parcursul festivalului nu va lipsi cântecul şi voia bună. De acestea se vor ocupa Văru’ Săndel, Mircea Rusu, Liviu Buţiu şi Ansamblul „Nuntaşii Bihorului” şi Mariana Deac.
Citiți principiile noastre de moderare aici!