Evenimentul este organizat de Primăria Cefa şi Federaţia Ecvestră Română. Dumitru Bârnău, primarul de Cefa, spune că la competiţie vor fi înscrise aproximativ 30 de atelaje. Arbitrii vor fi din Germania şi Marea Britanie.
Opereta sportului
Conducerea de atelaje este una din cele mai vechi ramuri sportive. Întrecerile carelor de luptă din antichitate au fost descrise de Homer în Iliada. Până şi jocurile olimpice din antichitate au la origine întrecerea dintre carele de luptă a doi domnitori greci: Oinomaos şi Pelops. În cadrul acestor competiţii, omul alături de cai dovedeşte talentul, măiestria şi după pregătirea comună istovitoare pentru aceste întreceri, împreună culeg laurii rezultatelor. Concurentul nu numai fizic dar si sentimental se apropie de cal. Conducerea de atelaje este incontestabil cea mai elegantă, cea mai spectaculoasă dar din păcate şi cea mai costisitoare ramură a sporturilor hipice. Nu din întâmplare este denumită si „opereta sporturilor ecvestre”.
Pe un teren de 40 x 100 metri, atelajele trebuie să evolueze după un program obligatoriu dinainte stabilit. „Avem deja un teren amenajat în acest scop. Vor fi probe de dresaj, maraton şi obstacole”, spune primarul Dumitru Bârnău. În proba de dresaj, caii trebuie să execute întoarceri, schimbări de aluri de mers, cercuri mai mici, mai mari, conduşi cu o mână sau două mâini, semicercuri, diagonale, opriri în care câteva secunde atelajul trebuie să stea nemişcat sau dat înapoi trei metri obligatoriu în linie dreaptă.
Maratonul sau proba de teren este cea mai populară şi cea mai spectaculoasă. Concurenţii în proba de obstacole se prezintă la start în funcţie de rezultatele obţinute în primele zile, astfel că primii la start sunt cei cu cele mai multe puncte de penalizare iar ultimii sunt echipajele cu cele mai bune rezultate. Din nou se cere trăsura de stil şi costumaţia elegantă. Prezenţa atelajelor la Cefa nu e o premieră. Competiţia în sine da. Cu prilejul zilelor comunei, atelajele au dat sarea şi piperul sărbătorilor organizate cu acest prilej. „Vinovat” de organizarea competiţiei este omul de afaceri Nicolae Nistor, un iubitor şi un practicant al sportului ecvestru.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!