În cadrul proiectului „Hai-Ku noi”, iniţiat de profesoara Ioana Teodora Klein de la Şcoala cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu” din Oradea, elevii mai multor şcoli au participat la un concurs de machete realizate din materiale reciclabile, pronind de la forma „Haiku” a poeziei japoneze. Cei 30 de elevi de la S08 Bălcescu, S08 Dacia, Colegiul Naţional „Emaniul Gojdu”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” şi Colegiul Naţional „Iosif Vulcan” au fost coordonaţi de profesorii Mircea Boţog, Gabriela Pleşca, Ioana Mureşan, Andrea Kosa şi Ioana Klein.
Gust artistic
Poeziile au conţinut un cuvânt care a exprimat anotimpul în care au fost create. Elevii au extras astfel de poezii pe care le-au personalizat cu ajutorul materialelor recliclabile (pungi, flacoane, dopuri, sfoară, hârtii, şerveţele, mărgele, materiale textile etc.).
„Am încercat să educăm gustul artistic al elevilor şi sensibilitatea estetică a acestora. Prin acest proiect vizăm conştientizarea problemelor de mediu şi sănătate generate de actualul mod de abordare a deşeurilor şi a rolului pe care îl are fiecare din noi atât la crearea acestei situaţii, cât şi în diminuarea problemei deşeurilor aplicând soluţii simple, dar şi creativ-experimentale. Am legat această formă poetică japoneză «hai-ku» de educaţia ecologică pentru a schimba mentalitatea actuală conform căreia rezolvarea problemei deşeurilor este doar responsabilitatea autorităţilor, eventual şi a organizaţiilor neguvernamentale de mediu. Se observă o poziţie neutră atât a copiilor, cât şi a adulţilor faţă de posibilitatea de reciclare gratuită a materialelor refolosibile”, a spus Ioana Klein, coordonatoarea acestui proiect, precizând că activităţile de acest gen le dezvoltă copiilor creativitatea şi încrederea în propriile opinii şi idei.
Lucrările realizate de către echipele elevilor, respectiv machetele, vor fi prezentate publicului într-o expoziţie, care va fi roganizată pe holul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, de două ori pe an, primăvara şi toamna.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!