Între 2-4 octombrie 2015, în cadrul Zilelor Cetăţii Oradea va avea loc Târgul de Artizanat şi Demonstraţii de Meşteşuguri Tradiţionale. „Anul acesta ne-am gândit să oferim vizitatorilor un program interactiv, în cadrul căruia organizăm un concurs de confecţionat perne decorative. Sunt acceptate lucrări realizate în orice tehnică: brodat, cusut, tricotat, croşetat, ţesut sau patchwork”, spune Pazman Ida, organizator al evenimentului.
Lucrările se vor preda la Cetate, sâmbătă 3 octombrie, între orele 10-12, urmând să fie evaluate de un juriu până la ora 15. Publicarea rezultatelor şi premierea vor avea loc de la ora 16.
Vă aşteptăm cu drag, pe cei care confecţionează lucru de mână ca hobby, dar şi pe cei care realizează prima lor lucrare pentru concurs. Premiile: premiul I. 300 lei, premiul II. 200 lei, premiul III. 100 lei. Înscrieri şi informaţii suplimentare la Pázmán Ida 0740904110.
Citiți principiile noastre de moderare aici!