Concursul pentru șefia Teatrului Regina Maria i-a accente tot mai pronunțate de comedie. Până pe 14 ianuarie, ora 16.00, când a expirat termenul de depunere al dosarelor, la Serviciul Monitorizarea Instituțiilor Subordonate, din cadrul Consiliului Județean Bihor, au fost depuse trei proiecte de management pentru ocuparea funcției de manager al Teatrului Regina Maria.
Ioan Ieremia este candidatul-surpriză. Acesta este fost director al Teatrului Național ,,Mihai Eminescu” din Timișoara, iar tion.ro scrie că acesta „ s-a făcut remarcat de-a lungul timpului printr-o serie de scandaluri declanşate în şedinţele Consiliului Local şi proteste susţinute în centrul municipiului, a devenit membru-simpatizant al PRM Timiş”. Ioan Ieremia era cotat „eminenţa cenuşie” a filialei PRM Timiş pe probleme culturale. Ioan Ieremia a intrat apoi într-o grevă a foamei de două săptămâni, acuzând conducerea Teatrului Naţional Timişoara că nu îi permite să pună în scenă „o ultimă piesă” care să marcheze retragerea sa „onorabilă” din activitate. Protestul fostului regizor s-a desfăşurat chiar pe treptele instituţiei pe care a condus-o. De-a lungul timpului, Ioan Ieremia a contestat toate acțiunile Teatrului Regina Maria din timpul mandatului lui Daniel Vulcu.
Îi confruntă pe Vulcu și pe Rîmbu!
Ioan Ieremia îl va confrunta de această dată ca și candidat pe Daniel Vulcu, fostul director al Teatrului ,,Regina Maria” și pe Elvira Rîmbu, managerul intermimar al acestei instituții de cultură din Oradea.Rezultatul analizei proiectelor depuse vor fi afișate în 28 ianuarie. În viitoarea etapă, proiectele vor fi susținute în cadrul unui interviu, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în 29 ianuarie.
Trimite articolul
X”I-a” sau ”Ia” se scrie corect??? Of of gramatica asta….
cine l-a ademenit pe prm-istul asta Ioan Ieremia candidatul-surpriză, el trebuie sa iasa pe locul 3.