Rock Filarmonica Oradea vă invită la cea de a 28-a ediţie a concertului rock-comemorativ „Give peace a chance”, la 77 de ani de când, în 6 august 1945, bomba atomică cunoscută cu numele de cod „Little boy” a fost aruncată deasupra orașului Hiroshima.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 august, de la ora 19:00, în Amfiteatrul Muzeului Țării Crișurilor de pe str. Armatei Române 1A. Singurul partener al organizatorului a rămas Muzeul Ţării Crişurilor, care a pus la dispoziţie Amfiteatrul din curtea muzeului. Rock Filarmonica Oradea se încăpăţnează să nu renunţe la acest concert cu tradiţie, chiar dacă nu a primit nicio finanţare şi se descurcă din fonduri proprii. „Ne autofinanțăm pentru a ține acest concert, așadar este un efort destul de mare”, spune Alexandrina Chelu-Schorr.
Anul acesta, o prezenţă nouă pe scena concertului „Give peace a chance” va fi tânăra trupă orădeană Mock Surprise (Tamás Tóth-Fábián – chitarist şi vocalist, Rose Tímea Bökös – voce, Dávid Molnár – chitară bas). Mock Surprise a fost fondată în 2019, dar membrii trupei cântă muzică separat de maimulţi ani. Anul trecut, în august, şi-au lansat mini-albumul de debut care se intitulează „Sorry, Amoria…”. Nu se încadrează într-un gen anume, le place să experimenteze și să combine mai multe stiluri. Nu au la activ prea multe concerte live, asta şi din cauza pandemiei care le-a întârziat activitatea pe scenă, dar se concentrează pe muzică, pe compoziţie, din punct de vedere muzical fiind foarte deschişi.
Sâmbătă vor mai urca pe scenă Art Group Music (Malec Esther, Ana Rotar) şi interpreţii: Sergiu Nica, Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Emil Sauciuc, Ovidiu Țărău, Alexandrina Chelu-Schorr, Iuliana Băican Chelu, Florin Petroniu Avram și Florian Chelu Madeva. Sonorizarea va fi asigurată de Top Sound.
După cum anunţă organizatorii, va fi o ediţie emoţionantă, pentru că Ovidiu Țărău a pregătit și o piesă în memoria fratelui geamăn al lui Florian Chelu Madeva, trubadurul Lucian Chelu, care a cântat pentru ultima dată la concertul „Give peace a chance” de anul trecut, tot pe scena Amfiteatrului. A ales atunci să interpreteze piesa „Blowing în the wind” a lui Bob Dylan. Bolnav, Lucian Chelu s-a stins din viaţă la 1 decembrie 2021.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!