UPDATE: Festivalul a continuat și duminică. Chiar dacă festivalul a fost un eșec din punct de vedere organizatoric, orădenii au ieșit și duminică în Parcul Bălcescu pentru a se bucura de aerul curat și a gusta din preparatele la grătar pregatite de comercianți.
Sâmbătă, pe scena din parcul Bălcescu urma să urce trupa The Beath, Mike Zetter și Semnal M. Artiștii nu au mai apucat să cânte deoarece firma de sonorizare a refuzat să își ofere serviciile până când nu își primește banii. Reprezentanții firmei de sonorizare din Arad au declarat că nu au primit nici un leu din suma contractată și că organizatorii le-au oferit doar promisiuni de plată astfel că și-au împachetat echipamentul.
Trupa Semnal M a fost prezentă sâmbătă seara în parcul Bălcescu însă nu a mai urcat pe scenă neavând sonorizare. Aceștia au fost de acord să cânte chiar dacă nici ei nu aveau primite încă onorariile, însă acestea urmau a fi încasate, la fel ca și la alte evenimente, la finalul festivalului.
Comercianții și organizatorii se acuză reciproc
Reprezentantul Bevidam Events a declarat sâmbătă seara că festivalul a fost oprit deoarece firma de sonorizare nu a vrut să continue festivalul chiar dacă i s-au dat promisiuni scrise că suma de bani va fi achitată. Administratorul firmei organizatoare a spus că de vină sunt comercianții care nu și-au achitat chiriile pentru spațiile avute. Un spațiu comercial care servește mâncare ar fi trebuit să plătească aproximativ 7 500 de lei, însă până sâmbătă seara ar fi plătit doar 1 250 lei. Ca și dânsul ar mai fi fost mulți alții arată cu degetul organizatorii.
„Noi am venit din Iași cu promisiunea că ni se vor pune la dispoziție mese și băncuțe pentru terase, seturi de berării, dozatoare de bere și promisiunea că vom putea achiziționa produse de la fața locului cu termen de plată. În momentul în care am ajuns aici situația s-a schimbat. Nu am primit dozatoare de bere, nu am putut să cumpărăm marfă decât cu banii jos și nu am primit nici terasă, mese și bănci, acestea pe care le avem ne-au fost furnizate de restaurantul din parc, nu de organizatori”, a declarat George, reprezentant al standului cu mâncare din Iași.
Situația a fost confirmată și de un alt comerciant venit din Satu Mare. „Noi am dat 1 000 de lei avans în urmă cu o lună. Inițial, festivalul trebuia să fie organizat în urmă cu două săptămâni (11 – 13 iulie) în parcul 1 Decembrie. Am fost anunțați în ultimul moment că festivalul este anulat și reprogramat pentru acest weekend. În această săptămână, miercuri, am primit un alt telefon în care am fost anunțați că s-a schimbat și locația. Noi am avut noroc că am venit de acasă cu terasă proprie și cu dozatoare de bere deși ni s-a promis că le vom primi la fața locului. Este prima dată când vin la Oradea în cei 16 ani de activitate, însă așa ceva nu am mai pățit” a declarat, vizibil nemulțumit, Racz Șandor din Satu Mare.
Dintre toți comercianții prezenți în parcul Bălcescu, doar firma care a adus caruselul și jocurile pentru copii a achitat integral toată suma în avans. „Am achitat toată suma în avans pentru ca organizatorii să plătească artiștii și sonorizarea” a declarat Cătălin.
Puya nu mai cântă! Festivalul continuă duminică
Chiar dacă sâmbătă seara părea ca festivalul va fi anulat, comercianții și organizatorii au ajuns la o înțelegere iar acesta va continua și pe parcursul zilei de duminică. Dezamăgirea printre orădeni este totuși mare deoarece cel mai așteptat dintre artiști nu va mai ajunge la Oradea. Organizatorii ne-au informat, duminică dimineața, că festivalul va continua însă Puya nu va mai susține concertul așteptat de mulți orădeni.
Programul zilei de duminică va conține spectacole de muzică populară dar și un show de break dance. Firma Bevidam Events din Cluj a fost cea care a organizat Festivalul Tineretului din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!