Artista Oana Lianu, împreună cu Ansamblul Folcloric al facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Oradea, vor susţine un spectacol folcloric la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula.
„Concertul este adresat tuturor cadrelor didactice şi elevilor singurului liceu din Ungaria cu predare în limba română”, susţine naista Oana Lianu.
Programul naistei a fost unul încărcat în ultima perioadă. Astfel, în perioada 3-6 noiembrie, a fost invitată la Târgu Jiu, în juriul celei de-a XXI-a ediţie a prestigiosului. Festival-Concurs Naţional al Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu”. În prima seară a concursului, Oana Lianu, împreună cu soţul acesteia, Petrică Popa, au susţinut un recital care a cuprins cântece populare din trei zone etno-folclorice: Oltenia, Ardeal şi Banat.
Invitaţii
Pe data de 9 noiembrie, a fost invitată la Ţeţchea de Ziua Recunoştinţei. Cu acest prilej, artista a cântat în sala de spectacole a localităţii, împreună cu soţul acesteia, Petrică Popa (taragot), cu Petrică Frasin (vioară şi vioară cu goarnă) şi cu îndrăgitul interpret Adi Balint. Artiştii au fost acompaniaţi de Cătălun Iancău. În aceeaşi formulă, artiştii au susţinut joi, 13 noiembrie, un spectacol de folclor la restaurantul Capitolium pentru invitaţii Simpozionului Internaţional de Obstetrică-Ginecologie care s-a desfăşurat la Oradea în organizarea reputatului ginecolog dr. Petru Chitulea. Oana Lianu a fost invitată să cânte în faţa personalităţilor invitate şi la festivitatea de deschidere a Simpozionului, organizată în Sala Mare a Primăriei Oradea.
Pe de altă parte, pe 29 octombrie, Oana Lianu a fost invitată şi la aniversarea celor 40 de ani de existenţă a Şcolii Populare de Artă din Zalău. În cadrul acestui eveniment, prinţesa naiului a primit diploma aniversară a şcolii, împreună cu suplimentul revistei „Caiete Silvane”, unde are publicat un articol.
„Şi eu sunt absolventă a acestei şcoli (promoţia 1994). Cu prilejul acestei sărbători am susţinut un recital de café-concert, iar în deschidere, băieţelul meu, Ionică Lianu Popa, s-a bucurat de mare succes odată cu interpretarea a două cântece de muzică uşoară („Guguştiucul” şi „Într-o zi”)”, a spus Oana Lianu.
O zi mai târziu, Oana Lianu a avut un recital la Oradea, la Hotel Bulevard, pentru personalul medical al secţiilor de cardiologie şi medicină internă.
„Doresc să le mulţumesc tuturor organizatorilor implicaţi în aceste evenimente deosebite pentru invitaţia de a fi alături de ei prin muzica mea”, a mai spus Oana Lianu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!