Programul de Street Art a continuat cu aceeaşi protagonişti ca şi în zilele trecute: One Man’s Band, Carillon by International Show Parade, Cotton On şi Phrophecies.
La scena Live Nouveau, de fapt impropriu spus „scena”, Doru Trascău, solistul formaţiei The Mono Jacks, a aşteptat cam o jumătate de oră ca stropii de ploaie să se oprească, şi a avut noroc. A cântat câteva piese din repertoriul trupei sale, inclusiv cea mai nouă dintre ele, piesa „Infinit”, lansată în luna septembrie.
În schimb, dacă acum o săptămână formaţia N.O.R. a scăpat de ploaie în Cetatea Oradea când şi-a lansat primul full album, „Julia Set”, de data asta nu au mai fost atât de norocoşi şi au avut parte de ea. Au apucat să cânte câteva piese de pe noul album, fanii au stat cu stoicism în ploaie, dar băieţii au fost nevoiţi să pună punct concertului lor cu piesa „N.O.R. pentru că apa le curgea şiroaie pe intrumente şi pe cabluri. Organizatorii, ştiind prognoza, ar fi fost bine dacă ar fi montat un mic cort pentru protecţia sculelor care nu sunt ieftine, pentru că, aşa spectatorii ar mai fi răbdat o jumătate de oră ca să asculte piesele N.O.R.-ilor, după reacţia lor de la final, când au încercat să îi convingă de un bis.
Ultimele două concerte ale serii au fost la scena mare. Primii au fost cei de la 3 Sud-Est, care au cântat piese mai noi dar şi cele care i-au consacrat şi stârnesc amintiri şi nostalgii. Spre finalul concertului au avut și ei parte de o mică pană de curent care a oprit programul câeva minute. Până la concertului aşteptat al lui Smiley, stropii de ploaie s-au oprit, motiv de bucurie penru vedeta care a antrenat piesă de piesă orădenii care au umplut Piaţa Unirii. „De unde vii la ora asta”, „Caii verzi pe pereţi” sau chiar „O secundă” din vremea Simplu, hit-urile lui Smiley s-au adunat pe rând într-o oră de concert la unison cu miile de glasuri. Ziua a treia de FestiFall s-a încheiat pe sub umbrele. Poate ultima va fi mai cu noroc în ceea ce priveşte prognoza meteo.
Trimite articolul
XPe bune fall.
Ce comedie sinistra Fall in Oradea…..jeg si ploaie. Aceeasi comercianti cu aceleasi fete acre si un glob de anu nou ce atarna. In rest “bucurari-va” fraierilor ca in Martie cres impozitele cu 25% ….iar.
e cea mai mare prosti de a organiza anual pe vreme din asta, naspa rau
Sãgeata e amor sedus de un sprânceanã trãgãtor şi-o are orice girator! Vopsiţi în galben cu sãgeţi albastre talerul rotund cu dezastre.
O mizerie de festival, dupa chipul si asemanarea primarului. Cozi interminabile, tarani rasturnati in oras si o atmosfera de rahat. Asteptam si la anul, in timp ce orasul arata ca dupa bombardament.
Hai hai !!! Ca toti astia care comentati aiurea,cu siguranta in acest weekend v-ati petrecut serile tot in centru ! Nimic nu va poate multumi …in Cetate nu e bine …in centrul istoric , nu e bine …..probabil pe pasune ,v-ar placea mai mult …dar vai …domniile voastre s-ar murdari de noroi !!! Nu va place ,nu va duce nimeni cu forta ! Luati o carte,stati frumusel acasa si va mai cultivati putin …ca doar in jeg si ploaie ,cum scria cineva mai jos …stam noi ,muritorii de rand …..oradenii care ne bucuram de lucrurile acestea marunte si care macar cateva zile pe an reusesc sa ne aduca pe toti intr-un loc ! Stima ….and peace !
Mai putina paine si mult circ in Piata Unirii.