„Orchestra CEI este formată din tineri muzicieni, cu vârsta cuprinsă între 11-18 ani, membrii ansamblului fiind elevi ai şcolilor de muzică din ţările membre ale CEI (Albania, Austria, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria). Orchestra are un palmares impresionant, din anul înfiinţării (1998) până în prezent au realizat peste 130 de concerte de succes în 14 ţări europene, pe scene renumite, ca Sala Dvorak din Praga, Academia de Muzică din Budapesta, Opera din Bologna, Sala Mare a Filarmonicii din Ljubljana, Ateneul din Bucureşti, Konzerthaus din Berlin, Sala Yehudi Menuhin al Parlamentului UE din Bruxelles. În România au concertat cu succes anul trecut în perioada 15–30 noiembrie la Iaşi, Bacău, Bucureşti, Craiova şi Timişoara”, a declarat Corneliu Cristea, directorul artistic al Filarmonicii orădene.
Program
Concertul face parte din turneul european din această toamnă al orchestrei CEI, realizat în amintirea lui Yehudi Menuhin. În program melomanii vor putea audia George Enescu: 2 intermezzi pentru orchestră de coarde, op. 12, G. Verdi: Uvertura la opera Forţa destinului, P. Mascagni Intermezzo din opera Cavaleria Rusticana, L. v. Beethoven Concert pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 61.
Membrii orchestrei fac repetiţiile la Hotel Continental din Oradea.
Solista invitată la concert este violonista Anna Tifu, din Italia. Orchestra va fi dirijată de Igor Coretti-Kuret. Biletele se găsesc la casieria Filarmonicii, din str. Moscovei, nr. 5.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!