Muzicianul Raul Silaghi, cunoscut prin piesele sale folk, cu influențe (originale și plăcute auzului) și din alte specii muzicale, inclusiv jazz, a încântat auditoriul cu un purpuriu de piese proprii și cover-uri.
Alături de el a evoluat tânărul Andrei Marius Șandor (18 ani), căruia, la fel, îi place să compună și să își cânte piesele proprii.
Mentor muzical al lui Andrei Marius în anul pandemic, Raul Silaghi a cântat împreună cu tânărul debutant inclusiv piesa proprie, devenită hit cel puțin în partea de nord-vest a țării: „Romantici pasageri”.
Concertul R&A, presărat cu piese rock, blues, folk și jazz, a uimit și încântat auditoriul care s-a delectat cu meniuri spaniole speciale până după lăsarea serii.
R&A vor evolua pe aceeași scenă însă diferit (Raul Silaghi împreună cu îndrăgitul vocalist de la Celelalte Cuvinte – Călin Pop, iar Andrei Marius Șandor împreună cu trupa RIDGE) și în săptămâna ce urmează, mai exact la evenimentul anual consacrat – Hiroshima, pus la cale mereu de reputatul muzician orădean Florian Chelu, eveniment ce se va desfășura vineri, 6 august 2021, de la ora 19:00, la Muzeul Țării Crișurilor, de pe str. Armatei Române.
Citiți principiile noastre de moderare aici!