Concertul „Sara bună a lui Crăciun” se va desfășura duminică, 11 decembrie, de la ora 17:00, sub cupola centrului comercial Era Park, și o va avea în prim-plan, ca invitat special, pe Sava Negrean Brudașcu, acompaniată de Orchestra „Rapsodia Bihoreană” (dirijor Liviu Buțiu).
Va fi, de fapt, un regal de colinde și cântece de iarnă, care îi va aduce în fața orădenilor și pe artiștii Antonela Ferche Buțiu, Grupul Vocal „Lioara”, pe soții Florin și Florina Mariș Hinsu, Corina Satmari, Ansamblul „Vetre Bihorene”, Maria Haiduc, Corul Liceului Ortodox „Roman Ciorogariu”, Voichița Mihoc și mulţi alții.
„O, ce veste minunată!”, „Ziurel de ziuă”, „Trei păstori” sau „Deschide ușa, creștine!”, sunt câteva dintre colindele ce vor putea fi ascultate și fredonate în complexul comercial din Calea Aradului.
Intrarea este gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!