Concertul coral programat pentru joi, 3 martie, de către Filarmonica orădeană, este dedicat poporului ucrainean, în semn de solidaritate.
[eadvert]
De la ora 19.00 în Sala Enescu-Bartók, melomanii sunt așteptați pentru a lua parte la un concert în întregime coral, ce va conține proiecții spectaculoase și efecte vizuale ce vor întregi programul deosebit al serii. Programul îmbină piese ale epocii de aur a polifoniei vocale cu piese din contemporaneitate, în ambientul celor trei aspecte tematice: vis, rugăciune, iubire. Compozitorii de muzică corală din ultimele cinci secole se alătură pentru a crea un concert valoros, ce se va desfășura sub bagheta dirijorului-invitat Kocsis-Holper Zoltán, dirijor al Corului Kodály din Debrecen – Ungaria.
„Am avut onoarea, ca la invitaţia Filarmonicii din Oradea şi a dirijorului Lászlóffy Zsolt, să susţin un concert cu totul inedit, ca dirijor invitat. Corul va prezenta un concert care va aborda un repertoriu aparte, în care rolul principal este atribuit vocii umane şi nu acompaniamentului instrumental, aşa cum, de altfel, corul este obişnuit să se prezinte la un nivel înalt. Titlul concertului este «Vis, Rugăciune, Dragoste». Pe lângă ambientul creat de cele trei aspecte tematice în care veţi putea audia lucrări corale uimitoare, vă aşteptăm şi cu proiecţii, respectiv efecte de lumini spectaculoase, dacă alegeţi să veniţi la concertul susţinut de Corul Filarmonicii de Stat din Oradea”, a lansat invitaţia dirijorul Kocsis-Holper Zoltán îniante concertului, pe pagina de Facebook a Filarmonicii orădene.
În program figurează lucrările: C. Monteverdi : Cantate Domino, T. L. de Victoria : Laudate Dominum, F. Mendelssohn : Richte mich, Gott, J. Rheinberger : Abendlied, O. Gjeilo : Northern Lights, E. Whitacre : Five Hebrew Love Songs; E. Whitacre : Lux Aurumque; E. Whitacre : Sleep L. Gyöngyösi : Te lucis ante terminum, Gy. Orbán : Psalmus 126, O. Gjeilo: The Rose J. Runestad : Alleluia. Solista concertului va fi soprana Maria Duţu.
Va acompania cvartetul de coarde format din; Nagy Kálmán – vioara I, Kurucz Tibor – vioara II, Suciu Attila – violă, Fábián Attila – violoncel şi Andone Violeta – Camelia la pian.
Din solidaritate cu poporul ucrainean, în cadrul acestui eveniment se pot face donații în bani, în cutia special amenajată în acest sens de către Asociația Napoca Felix. Donațiile se pot face și prin virament bancar în contul Asociației Napoca Felix RO71BTRLRONCRT0555258001.
De asemenea, până în 4 martie, în intervalul orar 18:00 – 20:00, sediul Filarmonicii de Stat Oradea va fi iluminat în culorile steagului ucrainean, prin acest gest simbolic instituţia alăturându-se autorităților și societății civile în condamnarea oricărei forme de violență.
Trimite articolul
XNu vreti sa vin si eu sa le cant din AK-47 cateva serenade la foc automat ? Ca asa au facut si ei in 44 cand romanii nostrii au vrut sa plece spre Romania !
-
Nu trageți în pianist(a), va rog.