Voltaj, Antonia şi Alex Velea sunt vedetele concertului de vineri seara, organizat în parcarea Lotus Center, cu începere de la ora 18:00. Evenimentul îl are pe Mihai Morar ca ca prezentator şi este oferit orădenilor de Primărie în colaborare cu centrul comercial din Nufărul.
„Concertul este susținut cu ocazia sărbătoririi Zilei de 9 Mai – Ziua Europei și cu ocazia referendumului privind fuziunea comunei Sînmarin cu Oradea, care va avea loc duminică, 10 mai”, anunţă Primăria.
Urnele referendumului se deschid, în Oradea şi în Sînmartin, duminică dimineaţă, la ora 7:00 şi se închid cu o oră înainte de miezul nopţii.
„Duminică, locuitorii celor două localităţi trebuie să-şi răspundă la întrebarea cum văd dezvoltarea acestor două comunităţi”, a spus primarul Bolojan ieri, cu ocazia ultimei conferinţe de presă.
„Lucrurile fiind explicate, locuitorii celor două localităţi se pot exprima, la vot, în cunoştinţă de cauză. Îi îndemn ca, dacă ei consideră că este un drum pe care se mişcă acum oraşul, atunci le recomand să voteze cu DA la referendum”, a mai zis edilul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!