De joi, 18 august şi până în 4 septembrie, poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţiştii de proximitate de la Băile Felix şi colegii de la Centrul Regional Oradea al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane ajută turiştii să-şi petreacă timpul liber
în siguranţă. Este vorba despre o nouă amplă acţiune de prevenire a victimizării persoanelor şi implicării acestora în fapte antisociale. Acţiunea se numeşte „Asigură-te că ai o zi frumoasă!”şi face parte tot din campania „Siguranţă în vacanţă” derulată în această perioadă de concedii de către poliţiştii bihoreni.
Organizatorii vor fi secondaţi de voluntari de la Centrul Român pentru Copii Dispăruţi si Exploataţi Sexual „FOCUS” – filiala Bihor, studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Socio – Umane Oradea şi elevi de la Grupul Şcolar „Vasile Voiculescu” Oradea, dar şi voluntari ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
Joi seară
În fiecare zi de joi, la punctul de informare al Poliţiei, de pe platoul din faţa Lacului cu Nuferi, din staţiunea Băile Felix, între orele 19:00 – 21:00, turiştii vor fi informaţi despre măsurile de protecţie pe care trebuie să le adopte pentru a-şi spori siguranţa proprie, a familiei sale şi comunităţii în care trăieşte.
Turiştii vor putea viziona filme educativ – preventive menite ce le pot dezvolta un comportament preventiv, vor primi pliante, broşuri şi alte materiale cu mesaje preventive.
Poliţiştii vor discuta cu turiştii şi le vor spune cum să se ferească de furturile din buzunare, genţi şi maşini, dar şi despre consecinţele grave pe care le poate provoca consumul de alcool şi copii.
Turiştii, adulţi dar şi copii, vor primi sfaturi utile cum se pot feri de accidente, dar şi cum trebuie să procedeze dacă li se răpesc copiii sau dacă aceştia cad pradă traficului de persoane.
Pentru a-şi verifica eficienţa şi utilitatea, poliţiştii vor împărţi chestionare turiştilor care vor fi întrebaţi despre calitatea informaţiilor primite, dar şi despre percepţia lor asupra gradului de siguranţă în staţiune.
Şi pe site-ul Poliţiei
Poliţiştii de la Compartimentul de Prevenire a Criminalităţii de la Poliţia Bihor spun că până şi site-ul Poliţiei Române va fi promovat la Felix întrucât este specializat cu recomandări preventive specifice tipurilor de infracţionalitate cel mai frecvent întâlnite în ultima perioadă de timp. Informaţiile utile (despre protecţia copiilor, prevenirea violenţei în mediul şcolar, violenţa intrafamilială, sfaturi pentru persoanele în vârstă, comportamentul antisocial, prevenirea tâlhăriilor, furturile din locuinţe, furturi de şi din auto, prevenirea furturilor din buzunare, genţi, înşelăciuni prin corespondenţă, fraude cu carduri bancare, protecţia societăţilor comerciale, obiecte de artă şi antichităţi, mediul rural – infracţiuni frecvente, case de vacanţă), de pe site-ul Poliţiei Române se pot găsi la adresa www.politiaromana.ro, secţiunea Prevenirea Criminalităţii.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!