Potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, în cursul lunii octombrie 2017 la sediul instituţiei s-au depus spre înregistrare două notificări cu privire la intenţia de concediere colectivă în conformitate cu prevederile art. 70 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii.
„Notificările se referă la intenţia de concediere colectivă în luna decembrie 2017 a unui număr estimativ de 152 salariaţi din domeniul de activitate confecţii încălţăminte”, ne-a transmis Marius Rotar, inspectorul şef al ITM Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!