Administraţia locală pune pe liber oamenii, statul s-ar putea, dacă ar vrea, să le achite salarii compensatorii pentru 20-24 de luni. Aceasta este, în esenţă, schema concedierii masive de personal de la Electrocentrale SA, începând cu anul viitor, odată cu punerea în funcţiune a noii centrale pe gaz.
Dacă demersul edililor pe lângă Guvern reuşeşte, asta înseamnă asigurarea unui trai decent pentru cei aproape 300 de concediaţi. Dacă nu, rămâne o promisiune numai bună de amorţit revolta familiilor rămase fără un venit regulat.
Consiliul local a avut de votat mandatarea membrilor săi în Electrocentrale SA „să voteze pentru în cazul tuturor punctelor înscrise pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Adunării Generale din 29.10. 2015”.
Cel mai sensibil punct se referă la programul de disponibilizare a aproape 300 de angajaţi, începând din primăvara viitoare, din cei peste 500 pe care-i are societatea. Asta se face pentru că noua centrală nu mai necesită servicii de asistenţă tehnică sau de încărcare şi manipulare a cărbunelui, zice primarul Ilie Bolojan.
Să demisioneze!
PSD-ista Adelina Coste a intervenit în plenul şedinţei: „Nu sunt de acord cu expresia „să voteze pentru”. Nu poate să i se impună unui reprezentant să voteze cumva dacă nu e de acord cu toate punctele de pe ordinea de zi. „Pentru” e imperativ”. „Cei cărora conştiinţa nu le permite să voteze „pentru” să demisioneze”, i-a replicat, de la prezidiu, primarul.
„Unii sunt angajaţi cu concurs, alţii fără, unii sunt daţi afară politic, alţii sunt luaţi politic”, a fost observaţia pesedistei faţă de situaţia resurselor umane din Electrocentrale.
Schemă guvernamentală
Stănel Necula, administrator special al Electrocentrale SA spune că oamenii ar putea primi, după modelul de la Oltchim sau de la fostul CET din Galaţi – condus de el însuşi spre faliment, salarii compensatorii pe durata a 20 până la 24 de luni. „Soluţia nu grevează nici societatea şi nici bugetul local, banii ar fi de la stat”, spune administratorul special.
Desigur, până ca oamenii să intre în plata salariilor compensatorii, ar trebui ca solicitarea executivului liberal de la Oradea să primească aprobarea mai multor ministere pesediste din capitală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!