PAVAJE PAVIMENTE SRL cu sediul în Municipiul Oradea, Strada Eroului Necunoscut, Nr. 53, Județ Bihor, cod de identificare fiscală RO37825643, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J5/1762/2017, derulează începând cu data 16.12.2022 proiectul intitulat: ”INVESTIȚII PENTRU CONSOLIDAREA ACTIVITĂȚII DUPĂ PANDEMIA DE COVID-19 LA PAVAJE PAVIMENTE SRL” (cod RUE: 838) cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, în baza Contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, nr. 154/POC/411/AS din data de 16.12.2022.
[eadvert]
Valoarea totală a Contractului de Finantare este de 3.049.992,84 lei, din care asistența financiară nerambursabilă primită prin Programul Operațional Competitivitate este de 1.877.639,40 lei, echivalentă cu 75% din valoarea totală eligibilă aprobată.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de ameliorarea efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale, pregătirea societății pentru a realiza o activitate economica ce se califica drept activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice.
Obiectivele specifice:
1. Realizarea de investiții care permit o contribuție semnificativă la atenuarea schimbărilor climatice fără a prejudicia în mod semnificativ alte obiective de mediu
2. Realizare de investiții care nu aduc prejudicii semnificative niciunuia dintre obiectivele de mediu;
3. Redresarea activității societății prin creșterea productivității (cifra de afaceri / nr. mediu de angajați) cu cel puțin 15% în anul 3 de sustenabilitate față de anul 2020
Rezultatele estimate:
1. Achiziția unui utilaj care permite o contribuție semnificativă la atenuarea schimbărilor climatice fără a prejudicia în mod semnificativ alte obiective de mediu (minim 20% din valoarea proiectului de investiții) – se propune achiziția unui încărcător telescopic electric care funcționează integral electric, deci fără consumuri de combustibil și fără emisii de gaze cu efect de seră (reducere de 100% în ce privește acest utilaj)
2. Achiziția de utilaje care nu aduc prejudicii semnificative niciunuia dintre obiectivele de mediu – se propune achiziția de utilaje noi care respecta cele mai noi standarde în ce privește norma de poluare, încorporează tehnologii de reducere a consumului de combustibil si de reducere a emisiilor de noxe;
3. Creșterea productivității societății (cifra de afaceri / nr. mediu de angajați) cu cel puțin 15% în anul 3 de sustenabilitate față de anul 2020.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Acțiunea 4.1.1 Investiții în activități productive.
Date de contact beneficiar:
Persoana de contact: Popovici Rahaela Adresa email: pavajepavimente@yahoo.com
Telefon: 0756843941
Advertorial CH 18487
Citiți principiile noastre de moderare aici!