Comuna Paleu, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitana Oradea, Asociatia Pro Cariere și Orasul Derecske din Ungaria, au derulat, în perioada 01.03.2020-31.10.2022, proiectul “Joint Development of Human Resources in Cross-Border Area”, acronim HRArea, cod proiect ROHU425. Acest proiect a fost implementat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, Axa prioritară 3 (Îmbunătățirea ocupării forței de muncă și promovarea mobilității forței de muncă transfrontaliere), Prioritatea de investiţii 8/b (Susținerea creșterii eficiente a ocupării forței de muncă prin dezvoltarea potențialului endogen).
[eadvert]
Principalul obiectiv se referă la creșterea ocupării forței de muncă în zona transfrontalieră, prin crearea unor centre de dezvoltare în cadrul cărora, cetățenii să poată beneficia de cursuri de formare.
În acest sens, pe partea română, a fost construit un centru de dezvoltare rurală în comuna Paleu și au fost organizate cursuri și ateliere de instruire pentru 350 de persoane, în timp ce, pe partea maghiară, a fost dotată o sală de instruire și au fost organizate cursuri pentru 100 de persoane.
În contextul acestui proiect, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitana Oradea, a asigurat partea de coordonare și comunicare a proiectului, respectiv a organizat ateliere de lucru privind gestionarea emoțiilor, gestionarea conflictelor, creșterea eficienței personale, gestionarea schimbărilor și tranziției, gestionarea stresului. În cadrul aceluiași proiect, comuna Paleu, a construit Centrul de Dezvoltare Rurală, o construcție cu 3 etaje, cu o seră pe 1000 mp. În ceea ce privește Asociația Pro Cariere, această entitate, a pregătit și autorizat 6 cursuri de formare, cu diplome recunoscute la nivel național (ANC) și a susținut instruiri privind Competențele sociale și civice, Chelner – vânzător în unități alimentare, Pomicultor, Lucrător în salubrizare, Bucătar, Menajeră.
Bugetul total al acestui proiect a fost de 1.337.577,80 EUR, din care 1.136.941,13 EUR reprezintă finanțarea nerambursabilă asigurată de Uniunea Europeană (prin Fondul European de Dezvoltare Regională).
Persoana de contact: Letiția Moțoc, tel. 0259408821, e-mail: zmo@oradea.ro
Oradea, 24.10.2022
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene.
Advertorial CH17388
Citiți principiile noastre de moderare aici!