Săptămâna trecută, primarii mai multor localităţi din Bihor au participat la o mediere, la Prefectura Bihor, pe tema proprietăţii terenurilor aflate la graniţă. E cazul Aleşdului, care îşi dispută un teren de la graniţa cu Lugaş. „Este o problemă de pe vremea comunismului. Probabil că e vorba de sute de ha de teren. Atunci, nu era voie ca grajdurile să fie pe teritoriul unui oraş, ci doar al unui sat.
Aşa s-a ajuns, printr-un decret, ca graniţa reală să fie alta decât cea din acte. Noi vom încerca să rezolvăm problema în instanţă, subiectul a mai fost discutat acum șase ani, dar a rămas suspendat”, spune Ioan Todoca, primarul Aleşdului. O situaţie asemănătoare, la mijloc fiind aproximativ 100 de ha de teren, trenează de 10 – 15 ani între comunele Oşorhei şi Sânmartin.
„Comuna Sânmartin are acte pe terenul acesta. Colegii şi prietenii mei din Oşorhei invocă un protocol cu cei de la Termoficare. Cert e că nici una dintre părţi nu-şi poate permite să cedeze această suprafaţă una în favoarea celeilalte, fapt pentru care ne vom judeca”, a spus primarul de Sânmartin, Cristian Laza.
O cauză asemănătoare, între Oradea și Paleu, a ajuns să fie tranșată de instanța de judecată.
Trimite articolul
XAceasta este o minciuna enorma. Toata zona Bihorului pe baza cadastrului de pe vremea austro-ungara era farmacie. Dupa revolutie, toata sleahta de hoti de pamanturi au venit cu ideea ca trebuie, vezi Doamne, recadastrate terenurile ca unitatea de masura era in decimetri si nu in metri, nimic mai simplu trebuia numai facute transformarile. S-a furat si se fura in continuare ca-n codru sute de metri patrati din pamanturile cetatenilor.
O enorma hotie la adresa celor pusi in posesie dupa anul 89.