„Aceasta e dorința locuitorilor. Din 2009 încercăm asta”, spunea primarul de Abrămuț, Barna Barcui. Prefectura a atacat hotărârea de organizare a referendumului în 2009 în Contencios Administrativ, Primăria Abrămuț câștingând, ani mai târziu, în instanță dreptul de a organiza referendum.
[eadvert]
Propunerea legislativă privind schimbarea denumirii şi a satului de reşedinţă a fost depusă la Camera Deputaților. Senatul este camera decizională.
În expunerea de motive se arată că satul Petreu îndeplinește toate criteriile impuse de legislația în vigoare pentru a deveni reședință de comună: are o clădire în care să funcționeze sediul primăriei, grădiniță, școală primară și gimnazială, dispensar medical, farmacie, poștă.
Postul de poliție al comunei Abrămuț funcționează deja în Petreu din 2014, fiindcă acolo exista un sediu modern în acest scop. Petreu are o populație mai numeroasă decât restul satelor la un loc. Abrămuț, Crestur, Făncica au împreună 1300 de locuitori pe când localitatea Petreu are singură 1900 de locuitori.
„În urma acestor modificări satele componente ale comunei Petreu sunt următoarele: Petreu reședință de comună și satele componente Abrămuț, Crestur și Făncica”, se arată în expunerea de motive.
Din perspectivă etnică, în comună 58% sunt maghiari, iar 42% români.
Citiți principiile noastre de moderare aici!