Florin Avram și Cristi Rusu, ambii din Aleșd, au întrunit condițiile legale necesare și și-au achiziționat un detector de metale pornind în vânătoarea de comori. Cei doi doreau să găsească urme din cele două războaie mondiale pe meleagurile bihorene, însă marți, 2 octombrie, aceștia au găsit o comoară.
Cei doi bihoreni au găsit, la o adâncime de aproximativ 30 de centimetri, un tezaur format din 379 monede de argint, care par a fi din epoca romană. Acestea erau acoperite cu trei bucăți de ceramică.
„A fost o mare surpriză când am săpat şi am văzut ce era acolo, nu-mi venea să cred”, spune Cristi Rusu.
După ce le-au curățat de pământ, Florin și Cristi au anunțat autoritățile. Miercuri, la Aleșd au ajuns directorul Muzeului Țării Crișurilor, Aurel Chiriac și istoricul Doru Marta, care au preluat monedele pentru a le analiza. Reprezentanții muzeului au declarat pentru Bihon.ro și Jb că urmează ca monedele să fie evaluate de specialiști pentru a se stabili valoarea acestora și perioada din care datează.
Citiți principiile noastre de moderare aici!