Mai bine de-o oră și-au schimbat replici Ioan Mang, Traian Bodea și consilierii județeni PNL, ieri în plenul județean. În dezbateri au intrat, vrând-nevrând, directorul Aeroportului, Gheroghe Pașc, președintele Consiliului de Administrație de la Aeroport, Bimbo Tibor (UDMR) și, finalmente, președintele Județului, Pasztor Sandor.
În esență, liberalii cereau înființarea unei Comisii speciale de analiză și verificare a activității Consiliului de Administrație de la RA Aeroportul Oradea, din care să facă parte toate partidele, în mod egal.
Motivația: veștile execrabile ce vin dinspre Aeroport de un an încoace, materializate prin pierderea curselor externe, în cazul Ryanair și chiar interne, în cazul Blue Air.
„Vrem să vedem modul în care și-a exercitat modul de administrare al CA la Aeroport. Nu dăm palme, ci dorim să găsim o soluție comună. În 30 de zile comisia ar urma să emită un raport”, a cerut inițiatorul Călin Gal.
Dacă directorul Pașc i-a asigurat pe liberali că se fac eforturi și se poartă în continuare negocieri cu companiile aeriene pentru a relua cursele, iar Pasztor le-a promis tipărirea și livrarea tuturor hotărârilor CA, în compensație față de refuzul constituirii acestei comisii speciale, în schimb, cei doi vicepreședinți, Mang și Bodea s-au arătat foarte combativi.
Mang a marșat pe ideea că, deși Consiliul Județean a adus operatori aerieni, azi Aeroportul Oradea nu are curse deoarece municipiul Oradea nu are puterea economică necesară. Motivul? În optica liderului PSD Bihor, lipsa unei adevărate viziuni de dezvoltare, la Primăria Oradea! În schimb, Mang l-a dat ca exemplu pe primarul Debreținului, care s-a luptat să aducă firme capabile să ofere salarii mari și să dezvolte calitativ Universitatea. Văzând că nu o scot la capăt cu Puterea, liberalii au plecat din ședință acuzând că se ascunde ceva, aruncând bănuiala că președintele Pasztor ar urmări, mai degrabă, interesele aeroportului concurent din Debrețin!
Fără „comisari speciali” la Aeroport
Cum Puterea PSD-UDMR-ALDE a refuzat cererea PNL, aceea de înființare a unei comisii speciale care să analizeze modul în care este condus Aeroportul, consilierul județean Călin Gal a tras următoarea concluzie:
„Dacă nu se dorește această comisie, înseamnă că aveți alte interese. Satu Mare, Aradul, Debreținul au curse. Nu înțeleg de ce nu am găsi noi soluții. Nu cred că motivul ar fi nedezvoltarea Oradiei”.
Mang dă vina pe Oradea
Opinia lui Gal contrastează puternic cu cea a vicelui Ioan Mang, care crede că biletele Tarom pentru Barcelona și Milano nu s-au vândut din cauza problemelor economico-sociale pe care le are Oradea:
„De ce cursele Blue Air de la Oradea nu erau niciodată pline? De ce și la cursele Tarom sunt maxim 40 de pasageri? Să vedem care a fost viziunea de dezvoltare a municipiului Oradea ca salariile să fie măcar cu 15% mai puțin față de Cluj. Nu la jumătate. Am aflat de la Federația Patronilor că se vor curse: să vedem câte bilete va cumpăra fiecare patron. Noi vrem să aducem zboruri, dar oamenii vor, oare, să zboare?!”, a reacționat Mang, convins că aceste curse externe nu pot fi susținute doar cu turismul de tip city-break și că, prin urmare, este nevoie de altceva.
„Care sunt regiunile europene cu care Bihorul are colaborări economice și socio-culturale, schimburi de studenți? Care sunt evenimentele internaționale care se organizează la Oradea? Cât este de pregătită Universitatea Oradea să aducă studenți străini? Câte secții avem de limba engleză? Sunt întrebări puse de compania care vrea să-și creeze o bază la Oradea. Dar răspunsurile nu pot veni doar de la Consiliul Județean. Nu s-a pus niciodată nicio condiție de salarizare, sau de profil de activitate pentru companiile ce vin în parcul industrial din Oradea. Când, în 2012, în timpul USL PSD a propus un parc științific, a fost respins de PNL”, a tunat Mang, iritat că PNL și Primăria Oradea arată acum cu degetul spre CJ Bihor, deși conducerea județeană a adus operatori aerieni. Chit că, între timp, aceștia au dispărut de pe moderna pistă locală de aterizare…
Pasztor vrea „la comun”
În cuvântul său, președintele Pasztor a arătat că, pentru a putea atrage curse cu bilete la prețuri accesibile, Aeroportul Oradea trebuie să garanteze operatorilor aerieni măcar 400.000 de călători/an.
„Întrebarea care se pune este ce putem face noi în comun (CJ și Primăria – n.red.) de a compensa problematica pasagerilor până la 400.000 călători/an? Am citit cum au făcut-o și alții. Următorul pas este să concepem o construcție”, a declarat Pasztor, arătând că Clujul a ajuns la 1,7 milioane de călători/an, iar Timișoara la 1 milion, în timp ce vârful, pentru Oradea, a fost de 220.000 de călători/an!
Citiți principiile noastre de moderare aici!