Curtea de Apel (CA) Oradea şi-a comunicat, marţi, decizia în cazul apelului declarat de procurorii DNA Oradea cât şi de angajaţii Gărzii de Mediu Bihor: Gheorghe Raţiu (comisar şef), Gabriel Varga şi Mugur Pop.
Astfel, judecătorii CA Oradea au admis apelurile DNA şi al inculpatului Mugur Gheorghe Pop, căruia i s-a redus cuantumul pedepsei complementare de la patru ani la trei ani. De asemenea, s-a reformat dispoziţia de restituire astfel că inculpaţii Varga Gabriel şi Raţiu Gheorghe au fost obligaţi să restituie către reclamanţii K. Barnabas câte 500 lei, T. Alin Nicolae câte 100 lei, L. Hermina câte 750 lei şi T. Ioan câte 350 lei.
Totodată, în ce-i priveşte pe Gheorghe Raţiu şi Gabriel Varga, CA Oradea a decis să menţină, ca legală şi temeinică, hotărârea dată pe 14 februarie de Tribunalul Bihor. Sentinţa este definitivă dar nu şi irevocabilă, putând fi atacată prin recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Închisoare cu executare
Totodată, Raţiu şi Varga sunt obligaţi să plătească în solidar daune materiale în valoare totală de 61.000 lei în favoarea statului.
În februarie, Tribunalul Bihor i-a condamnat pe comisarii Gabriel Varga şi Gheorghe Raţiu la patru ani şi patru luni respectiv patru ani şi trei luni de închisoare cu executare iar pe comisarul Mugur Pop la trei ani de închisoare cu suspendare.
Cei trei au fost trimişi în judecată, în februarie 2012, de DNA Oradea, care i-a acuzat că în perioada 2010 – 2012 au pretins diferite sume de bani, primind în total între 2.700 lei şi 3.000 lei, pentru ca în schimb să favorizeze trei firme controlate, în sensul de a nu sancționa contravenţional societățile în cauză pentru abateri prevăzute de legislaţia de mediu, constatate cu ocazia unor controale.
Printre firmele în cauză se numără o colectoare de fier vechi din Săcueni, benzinării din satul Leş şi din municipiul Beiuş, o spălătorie auto şi o pensiune din Drăgăneşti, o fabrică de pantofi din Sântion, o firmă din Câmpani care vroia să achiziţioneze utilaje prin FEADR şi avea nevoie de un aviz de mediu etc.
Ca atare, Tribunalul Bihor i-a obligat şi la plata către Bugetul de Stat a cuantumului amenzilor neaplicate, în sumă de circa 60.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!