Procurorii anticorupție orădeni au trimis-o în judecată, în stare de libertate, pe Anca Gabriela Oleniuc, fost comisar șef în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, Serviciul pentru Imigrări al județului Bihor.
[eadvert]
DNA Oradea o acuză de două infracțiuni de abuz în serviciu – „dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”. În același dosar a fost trimisă în judecată și o contabilă pentru trafic de influență. Din rechizitoriul procurorilor DNA Oradea reiese că, în perioada 03 – 04 mai 2017, cu ocazia soluționării cererilor de eliberare a avizelor de angajare pentru trei cetățeni sârbi, Gabriela Oleniuc ar fi „aranjat călcând pe lege”, avize de muncă și cărți de rezidență.
„În exercitarea atribuțiilor de serviciu și în calitate de comisar șef de poliție în cadrul Serviciul pentru Imigrări Bihor, ar fi îndeplinit acte în mod defectuos prin încălcarea dispozițiilor legale. În concret, la solicitarea unui reprezentant al unei societăți comerciale, inculpata Oleniuc Gabriela Anca ar fi eliberat cele trei avize de angajare a celor trei cetățeni sârbi la 24 de ore de la depunerea cererii, fără a exista o procedură de urgență în acest sens și cu încălcarea modului de soluționare a cererilor privind obținerea avizului de muncă pentru cetățenii străini”, explică procurorii DNA Oradea.
Astfel, Oleniuc ar fi eliberat cele trei avize de angajare fără a efectua verificări la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor dacă angajatorul nu a fost sancționat în ultimele șase luni anterioare soluționării cererii.
„În perioada 10 – 17 ianuarie 2018, inculpata Oleniuc Gabriela Anca, în aceeași calitate, cu ocazia acordării rezidenței permanente UE de către Serviciul pentru Imigrări Bihor, ar fi eliberat două cărți de rezidență permanentă pentru o perioadă de 10 ani unor soți, un cetățean suedez de origine libaneză, respectiv un cetățean turc, cu toate că aceștia nu îndeplineau condițiile de acordare a unui astfel de beneficiu”, mai precizează anchetatorii.
Aceștia susțin și că, din 10 până în 17 februarie 2021, Ramona Florentina Sabău, contabila inculpată în dosar, folosindu-se de influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra lui Oleniuc Gabriela Anca, ar fi pretins suma de 3.000 de euro și ar fi primit în două tranșe suma de 15.000 de lei de la o persoană, pentru a urgenta și obține de la Serviciul pentru Imigrări Bihor, avizul de angajare pentru trei cetățeni din Republica Moldova. Procurorii au dispus măsuri asiguratorii și au trimis dosarul spre judecare la Tribunalului Bihor cu propunere de a se menține aceste măsuri asiguratorii.
Avocatul Adrian Stancu, apărătorul fostului comisar șef de la Imigrări, susține că femeia este nevinovată și că faptele de care este acuzată nu există.
„Faptele de care este acuzată clienta mea nu există, acuzațiile care i se aduc sunt nefondate. Urmează să ne apărăm în fața instanței de judecată pentru a-i dovedi nevinovăția”, a declarat avocatul Adrian Stancu.
Trimite articolul
XE vre-un politist care a dat mita sa intre in scoala de politie si care apoi sa se gandeasca o secunda sa fie cinstit? Nu cred. Nu intri in scoala decat pe pile + bani + relatii asa ca nimeni nu merge acolo sa fie corect. Pentru aceste gunoaie, asa cum au sporuri la salariile lor grase, asa ar trebui un spor de pedeapsa de 5+10 ani pentru infractiuni, pentru ultraj. Pentru ca s-au cac…t pe uniforma si pe institutia din care fac parte.
-
adevar grăiești bos! totul e pe pile si bani! cati din poliție angajați si angajate fac scoli dupa ce intra cam 80% ca daca ii iei dupa pregătire toti sunt cu profesionala seral liceu si apoi încep facultăți dar ei si ele sunt băgați in sistem inainte de a avea studii superioare !!!