Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii apiculturii nr. 383/2013, informează Administrația Prezidențizlă.
Legea, inițiată în 2017 de mai mulți parlamentari PSD și ALDE, prevede, printre altele, afişarea vizibilă a ţării de origine a mierii, precum şi dacă aceasta este 100% naturală sau în amestec cu siropuri, zahăr invertit, melasă sau alţi îndulcitori. Iniţiatorii atenţionează că România este “invadată de miere adusă din import, uneori de calitate îndoielnică”.
„În România ar exista preţuri corecte la miere, dacă nu ar intra miere la jumătate de preţ din alte ţări, miere surogat care se amestecă cu mierea românească. Prin propunerea noastră legislativă, iniţiem măsuri de stopare a amestecului mierii româneşti cu tot felul de falsuri care vin din import”, se mai arată în expunerea de motive.
Potrivit proiectului, apicultorii şi comercianţii vor fi obligaţi să afişeze vizibilă ţara de origine sau locul de provenienţă al mierii şi produselor apicole, pentru mierea şi produsele apicole provenite din UE sau ţări terţe, amestecurile acestora cu produse va trebui menţionat conform legislaţiei europene în vigoare.
„Doar cei care folosesc în proporţie de 100% miere şi produse apicole ca materie primă pot folosi sintagma de pe etichete. Dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% provenind din exploataţiile apicole din România”, se mai arăta în proiect.
sursa: Mediafax
Trimite articolul
Xmai idiotilor de producatori de miere daaca voi scumpiti mierea dupa bunul vostru plac ne putem lipsi de ea pentru ca oricum mierea voastra este falsificata de proasta calitate.
-
Mierea din supermarket e mai bună, pentru că e de la chinezi.
-
Trebuia o lege care sa verifice asa zisii producatori apicoli,daca pun zahar in miere sau alte magarii!trebuie restrictionata mierea de rapita ptr ca prin prisma chimicalelor cu care aceasta planta e tratata acea miere poate dauna consumului uman,.normal ca la rapita randamentul e mult superior fata de oricare alta solutie,dar calitatea e ceva care trebuie sa ingrijoreze
-
Sergius, vorbesti si dai sfaturi, chiar indicatii despre ceva ce tu habar nu ai.
Sa spui ca mierea de rapita, poate dauna consumului uman, datorita stropirilor cu chimicale, da-mi voie sa-ti spun… ca esti prost…
Si acum sa si argumentez… ca tu nu ai argumentat…doar ai dat indicatii…
Asa cum rapita, floarea soarelui… etc… sunt… intr-adevar stropite cu anumite insecticide si fungicide… asa si pomii fructiferi, au un ciclu de 8-14 stropiri pe an… tot cu insecticide, fungicide si acaricide… si legumele au un ciclu de stropiri… culmea tot cu insecticide, fungicide si acaricide…
Asadar… despre ce vorbim… Dar tu nu poti si nu ai nici cunostintele necesare, cand pot fi periculoase aceste stropiri cu substante chimice.
Daca vreodata tu in viata ta, ai fi avut un pom fructifer si ai fi facut tratamente la el, pentru daunatori sau boli… ai fi stiut ca: primele doua stroipiri se fac in repaus vegetativ, urmatorul tratament este la inceputul dezmuguririi, al patrulea la buton roz, al cincilea in timpul inflorii, al saselea atunci cind se formeaza fructul, si urmatoarele in functie de nevoie, timp, precipitatii… Nu vreau sa te plictisesc, dar …vreau sa iti spun ca poti folosi fara probleme insecticide si fungicide, dar nu inainte cu maxim 14-21 de zile inainte de recoltare… (la cele mai puternice solutii chimice, iar la cele mai usoare, remanenta este de 3-5 zile|).
Nu e o problema ce solutii folosesti, poate fi o problema… cand si in ce concetratie folosesti…dar crede-ma ca un profesionist … stie , cind, cu ce si cat trebuie folosit… tu nu
Asa ca, respectuos…nu mai da indicatii … in domenii care tu nu le stapansti, sau motivand … fals, nedocumentat.
Dar nu doar tu est in sitautia, in care vorbesti…despre lucruri care nu le cunosti…ci doar din auzite..-
Bai sugacel,eu am vb despre rapita ,iar tu vii si arati spune “de cunoscator”la pomi?eu am aratat ca mierea trebuie sa fie un produs 100% natural nu ceva obtinut dotorita faptului ca de 15 ani rapita se cultiva excesiv si in romania!ca un cunoscator iti spun,ca in familia mea cand aveau stupi ,acestia erau plimbati doar in padure de salcam,tei sau in faneata(camp liber).tu probabil vrei sa ne apui ca defapt toate acele chimicale pe care tu(ca un netrebnic)le folosesti “ca un cunoscator”la agricultura ta sunt defapt benefice!rahatule,daca te-as numi altfel ar insemna sa fiu la fel de idiot ca tine,eu am vie,am pomi care niciodata nu au primit nici un “tratament” si totusi dau roade!dar stii care e una din marile diferente intre noi?eu mananc ceea ce da natura iar tu probabil mananci cacat!PS tu pui ciorchini de struguri nestropiti nici macar cu piatra vanata atarnati in camara peste iarna?ma indoiesc!
-
Revin ,tu ai facut studii la facultatea de mediu din oradea?ca atunci parca iti intrleg drama de a fi atat de neghiob!
-
-
daca nu e natural ar trebui interzis la vanzare.