Primăria a propus şi Inspectoratul Şcolar Judeţean a acceptat reaşezarea învăţământului orădean astfel ca, din 67 de unităţi cu personalitate juridică, câte înceie acest an şcolar, să înceapă intervalul următor cu doar 49. „În ianuarie, prin HCL 3/2012 s-a aprobat reţeaua şcolară pe 2012-2013, care prevedea 45 de unităţi şcolare cu personalitare juridică. Ca urmare a cererii ulterioare a Primăriei, numărul acestora a crescut la 49”, declară inspectorul general şcolar, Daniel Negrean.
Cele patru cărora Municipalitatea le-a mai permis să funcţioneze şi-n acest an sunt Şcoala Gimnazială O. Goga care va încorpora ca structură Grădiniţa 42, Grădiniţa 56 aflată în construcţie pe strada Lizst Ferenc, Grădiniţa 25 de pe strada Zalăului care va încorpora grădiniţele 22 şi 1 şi Grădiniţa 34 din Parcul Petofi, în structura căreia intră şi Grădiniţa 48.
Situaţia Şcolii O. Goga a fost una specială, Municipalitatea anunţându-i alipirea la Colegiul Tehnic Transilvania. Anunţul a fost urmat de un protest vehement al părinţilor iar situaţia a revenit la starea iniţială.
Grupe mutate
Din raţiuni financiare, Municipalitatea şi Inspectoratul Şcolar au decis desfiinţarea unei grădiniţe şi mutarea mai multor grupe sau întregi unităţi în alte locuri. Realocarea grupelor nu ţine cont, întotdeauna, de „poziţia geografică”, grupe de pe Calea Aradului, spre exemplu, urmând să funcţioneze, din toamă, în celălalt capăt de oraş. Acesta este cazul Grădiniţei 36 din complexul Luceafărul. „Vom realoca grupele la alte grădiniţe”, precizează viceprimarul Ovidiu Mureşan. „Cele trei grupe cu pedagogie Waldorf se vor muta pe Liszt Ferenc, două secţii de limba română, la Grădiţa 50 şi cea de limba Maghiară în Nufărul. Aceasta se desfiinţează pentru că anul acesta expiră cei trei ani de gratuitate oferiţi de Selina SA, deţinătoarea spaţiului, iar Municipalitatea nu doreşte să plătească chirie. Şi adresa Grădiniţei 37 de pe str. N. Gane aflată într-un spaţiu deţinut de Morava Expert SRL e incertă iar Grădiniţa 56 de la Lemnul se va muta integral la cea nouă de pe Lizst Ferenc. Viceprimarul Mureşan spune că şantierul la această clădire nouă va continua până prin luna decembrie dar numai cu lucrările de exterior. Din septembrie, conform edilului, unitatea ar trebui să poată primi copiii. Multe comasări s-au făcut „pe orizonatală”, multe grădiniţe devenind structuri ale altor grădiniţe dar s-a respectat şi principiul „verticalităţii structurii de învăţământ, unele şcoli gimnaziale şi câteva licee sau colegii preluând ca structuri mai multe grădiniţe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!