Elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 2 (strada Lalescu nr. 2) şi cei ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 3 (strada Cuza Vodă), ambele din Oradea, au început luni anul şcolar într-o nouă locaţie. Cele două Centre Şcolare au fost comasate. Acum, ele formează Centrul Şcolar pentru Educatie Incluziva „Orizont”, situat pe strada Traian Lalescu nr. 3, într-o clădire a Consiliului Judeţean. În acest imobil până în vară a funcţionat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor.
Fără chirii
La deschiderea anului şcolar de ieri a fost prezent preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, alături de inspectorul şcolar general adjunct, Nicolae Ungur. CJ Bihor e instituţia tutelară pentru centrele şcolare incluzive, Radu Ţîrle fiind iniţiatorul acestei comasări, făcută din motive economice. Pentru imobilele în care funcţionau cele două şcoli separate CJ Bihor plătea o chirie ce depăşea 25.000 lei noi pe lună.
În clădirea de pe Lalescu nr. 3 va continua să funcţioneze şi Centru de Îngrijire de Zi Oradea, care şi-a restrâns însă spaţiul ce îi fusese destinat. Conform celor relatate de către profesoare şefului CJ, pare-se că mutarea Centrului Şcolar pe Lalescu nr. 3 nu a căzut deloc bine celor de la Centrul de Îngrijire de Zi.
După discursurile introductive, Radu Ţîrle şi Nicolae Ungur au tăiat ieri panglica inaugurativă a noului Centru. A urmat inspecţia de rigoare. O parte a clădirii era încă în şantier, lucrările de renovare nefiind finalizate. Preşedintele CJ Bihor a vizitat bucătăria, ale cărei cuptoare nu se prezentau însă într-o stare promiţătoare. Înconjurat de către bucătărese, şeful CJ s-a simţit obligat să promită sprijin pentru o dotare mai serioasă a blocului alimentar.
Probleme cu mobilierul
De asemenea, Radu Ţîrle nu a putut să nu observe calitatea proastă a mobilierului şcolar. Dascălii spun că l-au recuperat de pe la şcolile ce îl aruncaseră, precum CN Mihai Eminescu. „Măcar scaunele şi băncile să le putem schimba”, a spus Ţîrle, observând lipsa de confort a scaunelor, făcute din placaj şi metal. Nu bine a promis sprijin că preşedintele Consiliului şi-a şi adus aminte însă de o Ordonanţă de Guvern ce interzice instituţiilor publice să achiziţioneze orice fel de mobilier. Iar această OG e încă în vigoare.
Aşadar, deşi Ţîrle crede că această Ordonanţă e injustă, mai greu cu mobilierul anul acesta. O singură soluţie văzută de preşedintele CJ Bihor, cel puţin pentru moment: ca o firmă să fie dispusă să ofere Consiliului Judeţean mobilier şcolar în comodat, iar după ce Ordonanţa nu va mai fi în vigoare să i se poată plăti comanda.
CĂLIN CORPAŞ
calin.corpas@informmedia.ro
Dascalii, pe post de brancardieri?!
Citiți principiile noastre de moderare aici!