A fost şansa mea să stau alături de un bun coleg şi un om deosebit. Eram foarte amărât pe vremea aceea, mă socoteam singur un paria al societăţii, dar colegul de bancă mi-a întins o mână de ajutor, m-a tratat cu atenţie şi delicateţe, cu autograf pe o mai veche si tinerească scriere a sa precum că « Am fost colegi de bancă şi am rămas colegi de suflet ». . Anii au trecut în zbor, dar scriitorul redutabil nu a uitat locul primelor sale încercări literare, Oradea. Colegul meu de bancă a venit apoi cu regularitate la intâlnirile promotiei 1953. Din aceste întâlniri vulcanice ale tinereţii s-a împietrit acum o rocă de granit: o carte deosebită, unică în România: Monografia promoţiei 1953 a Liceului Emanuil Gojdu, apărută la Oradea. Monografia este un fel de roman colectiv ,inedit, straniu, nemaiîntâlnit, pe care l-am scris noi,toţi, absolvenţii de liceu din anul de gratie 1953. Imi permit să-l citez pe colegul meu de bancă, nu din vreun roman celebru de-al său, ci din rândurile încredinţate şi tipărite cu bucurie în coloanele foii noastre :
« Am parcurs la Liceul Gojdu din Oradea Mare, o adolescenţă dionisiacă, fără preponderenţe materiale, fără bani în buzunare, fără ziare şi radio, fără carne de cabaline la grătar (…) Adolescenţa dionisiacă a gojdiştilor arunca toate hibele în Criş (… ) Jucam şeptic ,şah, la adăpostul istoriei (… ) Generalul de mâine Dumitru Roman era senin si mânca seara, cu poftă, mămăliga cu magiun ce ne era oferită la cantină,iar Bodea Petru, miersiganul care avea nişte neamuri îndepartate prin îndepărtata Americă de Nord nu primea nici o ştire care să ne anunţe un nou război ! Cohut juca volei într-o echipă grozavă a oraşului, Boitoş Dumitru pleca din două în două săptămâni acasă, la ţară, cerându-şi voie de la profesorii de serviciu ca să-şi înmormânteze bunicii săi fără de număr ! Dorin Poenaru picta, Ion Murg era musai să-i facă o asiduă curte frumoasei fecioare de la ”Oltea”,borodeanca Bobo, fostă colegă de şcoală primară cu Butiri, Cucereanu şi Nuţi Ardeleanu… Tâcă Petrovici, Mircea Guiaşu, Mezea, Chidioşan, Spoială, Măgureanu Moţ, externi fiind, aveau o libertate în plus: se puteau plimba în voie, oricând pe Corso ! (…)Biblioteca Liceului Gojdu,uriaşă, era bine ferecată cu şapte lacăte, ca să nu ne împută minţile cu niscaiva lumi moarte. Ştiam , din Marcel Breslaşu, care erau dimensiunile omului nou: Iată omul, omul,noul/ Care scrie cu stiloul!… Nu citeam , vai,ziarele si nu eram la curent cu luminile ce scânteiau din copitele lui Silviu Brucan… Liceul, clădirea şcolii, din care făcea parte şi internatul, era ca o cetate responsabilă, gata să-ţi garanteze în orice clipa lipsa de libertate… Dragul nostru coleg Nelu Cohut s-a apucat să pregătească întâlnirea din luna mai,secondat de bărbosul Voicu David… De ani de zile, Nelu Cohut, Voicu David şi generalul Roman, ajutati de alti colegi, stabiliti în Oradea, ne cheamă la apel sub cerul oraşului de pe Criş.Să ne reamintim de luminile de altădată…N-ar fi rău dacă în viitor Cohut Ioan şi Voicu David ar pune la cale şi o întâlnire cu elevele ce-au absolvit şcoala în vara anului 1953, sub sigla Liceului ”Oltea Doamna” şi a Liceului maghiar din spatele Teatrului de Stat. Oare cum am arăta în ochii lor ? Cu elevele de la Liceul maghiar, o vreme am făcut parte dintr-o echipă de dansuri populare. Noi, băieţii, valahii, eram harnici în ceardaşuri, iar, ele, bozgoriţele, nu dispreţuiau deloc sârba în căruţă. Parcă eram absolute rupţi de istoria ce marcase Europa, sau poate că încercam, fără să ne dăm precis seama, să încropim o nouă istorie (…) Dragi colegi, le-aş zice confraţilor de liceu, să ne vedem peste cinci ani la fel de tineri şi de sănătoşi! Să ne prefacem niţeluş că vom fi indiferenţi faţă de timp… »
Popa şi călugărul Voicu David, aşa cum îmi spune D.R.Popescu, nu o să ridic acum din cetatea de pe Crişul Repede un Axion estin! ori un Dignus est !, colegului meu de bancă DEREPE ajuns la înălţimea vârstei de 80 de ani ! Au facut-o şi o fac şi acum, alţi confraţi ai sărbătoritului, mult mai îndreptăţiţi şi mai calificaţi decât mine, critici literari, scriitori, memorialişti, colegi iluştri de breaslă etc. E şi acesta un fel de omagiu insolit, aproape copilaresc ! târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată!, pe care îl aduc acum şi aici în coloanele Jurnalului bihorean, colegului meu de bancă Dumitru Radu Popescu … La Mulţi Ani Colega »
Voicu David
Citiți principiile noastre de moderare aici!