„Să fie oare adevărat ca este suficient să îți doreşti ceva şi universul să lucreze în aşa fel încât totul să se aştearnă conform visului? Uneori da, alteori este nevoie de multă muncă ”, spune designerul Amalia Buie.
Orădeanca şi-a dorit de copil să fie creatoare de modă şi a crezut din toate puterile că se poate întâmpla. „Am uitat însă să îmi doresc ca succesul să vină uşor, fară piedici financiare. Atunci, copil de vreo 10 ani am ştiut să îmi pun dorința, dar nu am avut maturitatea să o «rostesc» până la capăt.
Dintr-o joacă de fetițe cu păpuși tunse şi îmbrăcate chic, am ajuns să fac acelaşi lucru şi la 31 de ani (vârstă pe care nu o ascund şi cu care mă mândresc). Nu a fost uşor la început, nu este uşor nici acum, dar după mulți ani de muncă încep să apară roadele”, spune designerul Amalia Buie.
În Libia, Siria, Arabia
De o scurtă perioadă brandul Amalia Buie a depăşit granițele Europei şi a ajuns în Liban, Siria şi în importante locații din Arabia Saudită.
„Este o realizare atât pentru mine cât şi pentru familia mea care mi-a fost alături în depăşirea obstacolelor. Soțul meu, Marius m-a ajutat cel mai mult şi el este parte importantă a brandului, care arată aşa şi datorită lui. El se ocupă de toată partea informatică şi contabilă, inclusiv partea de creație şi design a magazinului virtual www.amaliabuie.ro Pot spune că suntem o echipă perfecționistă, ambițioasă, dar în acelaşi timp plină de voie bună, într-o atmosferă degajată si creativă. Povestea continuă, în curând lansez colecția de primavară-vară şi în România, prima lansare a fost în Dubai la începutul lunii ianuarie”, spune Amalia Buie.
Colecţia de primăvara-vară 2016 se bucură de un look-book atipic, Amalia Buie fiind susţinută în acest demers de echipa ei: frumoasa Laetiţia Panaitescu, Diana Deac make up artist şi de talentatul fotograf Dan Pereț. Animaţia: Marius Buie. Cu ce va surprinde în noua colecţie designerul, vom vedea în curând. Probabil că nu vor lipsi broderiile fiindcă în concepţia designerului Amalia Buie „o broderie aparte realizată manual aduce întotdeauna originalitate unei ţinute mai ales dacă este completată de multe straturi de tull fin şi vaporos, iar perlele, mărgeluţele, firul de mătase de pe brocart pot să spună povestea unei creaţii. Cu astfel de accesorii, orice rochie e fermecătoare ca o muză”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!