Consiliul Județean prin AMD Bihor și Primăria Oradea prin APTOR au participat în data de 1 februarie 2017 la cea a 25-a ediție a Galei Turismului Maghiar din Budapesta, unde au promovat împreună destinațiile Oradea-Băile Felix și Bihor.
Gala Turismului Maghiar este evenimentul prin care se premiază cei mai buni specialiști din turism pentru anul precedent, cât și un moment care deschide oficial noul sezon turistic. Manifestarea, care a adunat în centrul de congrese din capitala maghiară peste 1000 de specialiști din domeniu este cel mai important și prestigios eveniment din industria turismului din Ungaria, fiind singura ocazie când toți liderii mari din sectorul turistic se întâlnesc și nu în ultimul rând, o platformă importantă de socializare și de stabilirea a unor noi direcții de dezvoltare pentru diverse produse turistice sau chiar a unor noi contracte.
Agenția de Management al Destinației Bihor, respectiv Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR) au participat pentru prima dată la acest eveniment, prezentând valorile turistice locale într-un stand comun, la fel ca alte destinații din Ungaria (Győr, Székesfehérvár, etc.) sau din afara țării precum precum Austria, Cipru, Tunisia, Spania, Croația și Slovenia.
Doar Oradea şi Bihorul
Din România au fost invitate să participe la acest eveniment doar destinațiile Oradea și județul Bihor, iar în cadrul recepției organizate după gala de premiere, participanții au avut ocazia să deguste bunătăți tradiționale locale. Printre altele la standul bihorean s-au oferit cozonaci și pogăci cu jumări din Valea lui Mihai, plăcintă cu brânză și varză, cornulețe cu liptar, dulceață, zacuscă, brânză de capră și multe alte produse specifice Țării Beiușului. În afară de bucatele alese, delegația bihoreană i-a servit pe cei care au trecut pe la standul lor cu vinuri din Diosig și Sântimreu, respectiv, pălincă de casă obținută din diferite fructe, tot din localitatea Sântimreu.
La plecare, fiecare participant a primit produse promoționale a celor mai importanți sponsori ai evenimentului, printre care și ghidurile, respectiv broșurile de prezentare ale orașului Oradea și județului Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!