După întâlniri la Bratca, respectiv la Magyarhomorog, capii celor două primării au ajuns la un punct de vedere comun în ceea ce priveşte colaborarea între cele două comune. Miercuri, Adrian Mateaş, primarul comunei Bratca şi Nagy Barna, primarul comunei Magyarhomorog din Ungaria au semnat un act de cooperare între cele doua localităţi. Parteneriatul dintre cele două localităţi a fost intermediat de viceprimarul comunei Vadu Crişului, Ioan Hasas.
Urmare a înţelegerii dintre cei doi primari, pe data de 1 septembrie cele două comune vor depune un proiect comun, care vizează finanţarea zilelor celor două localităţi în anul 2011. „Valoarea totală a proiectului este 22.000 de euro. Vom depune proiectul pentru finanţare pe Programul de colaborare transfrontalieră România-Ungaria 2007-2013. Sperăm că astfel vom organiza, în premieră Zilele comunei Bratca”, spune primarul Adrian Mateaş.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!