Proiectul Inelului rutier metropolitan a primit prin programul „Anghel Saligny” 201 milioane de lei, valoarea estimată a investiției fiind de 289 de milioane de lei, inclusiv TVA. Asfel, 70% din valoarea totală a investiției va fi finanțată de Guvern, 23% de Consiliul Județean Bihor și 7% de Primăria Municipiului Oradea. Cofinanțarea va fi supusă votului consilierilor locali și județeni în ședințele ordinare din această lună.
[eadvert]
„Față de valoarea totală a proiectului aprobată, mai e nevoie de o cofinanțare de 88 de milioane de lei, care va fi făcută de către partenerii din acest proiect. Având în vedere cotele garantate, în acest parteneriat finanțarea va fi făcută: 77% CJ Bihor, adică 67 de milioane de lei, iar Primăria Oradea diferența de 23% adică 21 milioane de lei”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. Acesta spune că banii pentru cofinanțare ar putea fi asigurați din credit bancar.
„Cum s-a ajuns la această finanțare? Fiecare localitate, în funcție de rangul ei, a avut o prealocare. Am avut 140 de milioane fiecare consiliu județean din România garantat, de asemnea, fiecare municipiu reședință de județ 43 de milioane de lei. Cumultar cele două UAT-uri (n.red. PMO și CJ Bihor) au avut 183 de milioane. Pentră că am făcut o asociere am primit un bonus de 10% din valoarea sumei garantate minime. Prin urmare am ajuns la 201 milioane de lei aprobați de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării”, a explicat Bolojan.
Totodată, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CJ Bihor, din această săptămână, va fi și exproprierea terenurilor. Suprafața totală care necesită a fi expropriată – terenuri, fără construcții, este de 339.980 mp, pe raza comunelor Nojorid (34.580 mp), Sânmartin (198.545 mp) și Oșorhei (106.855 mp). Valoarea de despăgubire pentru exproprierea proprietăților este de 7.368.709 lei, din care CJ Bihor va aloca peste 5 milioane de lei.
Proiect licitat pe tronsoane
Potrivit CJ Bihor, terenurile au fost evaluate conform „Studiului de piață aferent anului 2022 privind fondul imobiliar din Județul Bihor”, întocmit de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.
Ilie Bolojan speră ca proiectul să nu fie întârziat de neadoptarea hotărârilor privind exproprierile. „Mă bazez pe responsabilitatea consilierilor județeni pentru această expropriere, având în vedere că avem acordul tuturor administrațiilor locale al cărui teritoriu este traversat de inelul rutier”, a subliniat Bolojan. Asta după ce, la începutul lui iulie, aleșii județeni nu și-au dat votul pentru demararea exproprierilor de pe traseul inelului rutier.
Alte cauze care ar putea duce la întârzieri în implementarea proiectului, potrivit sursei citate, sunt: probleme la licitație (contestașii și procese) sau să nu fie asigurată finanțarea. „Sper ca anii următori finanțările să fie asigurate indiferent de schimbările de guvern, schimbările de miniștri”, a completat președintele CJ Bihor.
„Ne propunem ca în luna august să demarăm procedura de licitație. Având în vedere că este o lucrare mare, am împărțit acest drum în două tronsoane. Va fi o procedură de licitație cu clauză suspensivă până la semnarea contractului de finanțare. Dacă totul va fi în regulă, am putea avea la finalul acestui an două contracte de proiectare și execuție semnate. Proiectarea este estimată la aproximativ 4 luni, iar execuția la 18 luni. Asta ar însemna că în primăvara anului viitor am putea începe efectiv lucrările, iar la finalul anului 2024 se va putea circula pe câteva tronsoane pe această centură. În 2025 ar trebui să se circule integral pe inelul rutier metropolitan”, a spus Ilie Bolojan.
Primul tronson are o lungime de 9 kilometri și este cuprins între Nojorid și viaductul care va fi construit peste DN76, la ieșirea din Băile Felix. Cel de-al doilea sector de drum pornește de la viaductul din Băile Felix și ajunge în Oșorhei, ocolind localitățile Băile 1 Mai și Cheriu. Drumul este prevăzut cu două benzi, câte una pe sensul de circulație. Pe traseu vor fi construite două poduri, mai multe girații și două viaducte cu o lungime de 335,8 metri, respectiv 395,8 metri. „Alături de de centurile din zona metropolitană, această rețea de drumuri care s-ar închide cu inelul rutier metropolitan, va descongestiona traficul auto. Inclusiv pe Centura Oradea se va circula mai ușor, având în vedere că avem un trafic de 20 – 25 de mii de mașini în 24 de ore. De asemenea, în zonele de pe traseul inelului rutier care nu au acces la un drum modernizat, se vor crea noi oportunități, noi coridoare de dezvoltare”, a mai adăugat Ilie Bolojan.
Inelul rutier metropolitan Oradea va fi un drum nou de 17 kiloemtri care va asigura legătura cu drumurile naționale DN1, DN 76 și DN 79, înspre Cluj-Napoca, Deva și Arad, și cu viitoarele centuri din zona metropolitană a Municipiului Oradea, respectiv centura Oșorhei, centura Nojorid și centura Sânmartin.
FOTO: CJ Bihor
Trimite articolul
XProiecte cu un dispreț total pentru cetățeni și proprietățile acestora și cu călcarea în picioare a constituției, doar pentru a dovedi că puterea poate să facă ce vrea.
Adios, PDNL.