Fiscul bihorean a aprobat la sfârşitul anului trecut normele de venit pe anul 2010. Sunt persoane care pot beneficia de diminuarea normelor de venit. Potrivit informaţiilor primite de la Direcţia Generală a Finantelor Publice (DGFP) Bihor, normele de venit stabilite pentru anul 2010 se diminuează cu 60% pentru persoanele fizice care au şi calitatea de salariat în baza unui contract de muncă de opt ore pe zi.
De asemenea, Pentru contribuabilii care depăşesc vârsta de 60 de ani femeile şi 65 de ani bărbaţii, norma de venit este mai mică cu 10%.
„Coeficienţii de corecţie pentru contribuabilii persoane fizice care justifică cu acte doveditoare situaţiile de mai sus se acordă de unităţile fiscale teritoriale în momentul emiterii deciziei de impunere pentru plăţi anticipate pentru anul 2010”, a declarat Ioan Mihaiu, directorul coordonator al DGFP Bihor.
Opţiune
Impozitul pe care îl plătesc persoanele fizice impuse la normă de venit este de 16% din norma de venit. Acestea au însă şi posibilitatea de a opta pentru impunerea în sistem real.
„Opţiunea pentru determinarea venitului net în sistem real se face pe bază de cerere adresată organului fiscal competent, până la 31.01.2010 şi este obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de doi ani consecutivi. Aceasta se consideră aprobată de drept prin înregistrarea sa la organul fiscal. Opţiunea se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă dacă nu se depune o cerere de renunţare de către contribuabil la opţiunea privind impunerea în sistem real”, a precizat directorul coordonator al Fiscului bihorean.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!