Astfel, s-a stabilit că tânărul localnic Sandor V. (24 ani) deţinea pe păşunea localităţii de domiciliu 269,2 metri cubi de material lemnos, fără documente legale de provenienţă.
În urma verificărilor efectuate, s-a dispus confiscarea întregii cantităţi de lemne de foc, în valoare totală de 27.000 lei, iar cel din cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform Legii nr. 171/2010.
Lemnul a fost predat Ocolului Silvic Marghita şi va putea fi valorificat conform normelor în vigoare, inclusiv prin onorarea cererilor de cumpărare din partea persoanelor fizice sau juridice.
Totodată, inspectorii silvici investighează prezenţa unor „cioate” în pădurile din zonă, pentru a afla dacă s-a profitat sau nu de neglijenţa vreunui pădurar.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!