Lunca, Vașcău, Câmpani, Cărpinet, Nucet și Criștioru de Jos sunt localitățile afectate de fenomenele avertizate.
[eadvert]
Vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice, local averse torențiale care vor acumula peste 35 l/mp sunt fenomenele dominante.
La ora 18.42, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-AlERT pentru avertizarea populației din zonele aflate sub incidența Codului Roșu.
„Pompierii militari bihoreni sunt pregătiți să intervină operativ pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, iar pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență ce pot surveni în urma manifestării fenomenelor avertizate au fost prealertate subunitățile în ale căror raioane de intervenție se află localitățile menționate, forțele și mijloacele de intervenție fiind suplimentate la nevoie” , a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Locotenent-colonel Camelia Roșca.
În după-amiaza zilei de luni, 10 iunie, pompierii Detașamentelor Marghita și Salonta au acționat în cele două municipii, pentru degajarea unui stâlp de telefonie și a trei copaci doborâți de vântul puternic pe carosabil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!