Potrivit meteorologilor este vorba despre două coduri în vigoare, unul portocaliu, care este valabil pentru ziua de joi, 18 iunie, în intrvalul orar 12:00-23:00 și un cod galben, valabil de joi, de la ora 10:00 și până vineri la aceeași oră.
Cod portocaliu
Potrivit meteorologilor se vor acumula cantități de apă însemnate, vor fi ploi torențiale, intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice.
„În după-amiaza zilei de joi (18 iunie) și la începutul nopții de joi spre vineri (18/19 iunie), în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în zonele montane vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice”, transmit meteorologii.
Cod galben
Avertizarea meteo de cod galben a intrat în vigoare de joi de la ora 10:00 și este valabilă până vineri dimineața, la ora 10:00.
„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp”, mai informează meteorologii.
Articole pe aceeași temă:
Trafic îngreunat de străzi inundate, în Oradea. Inundații masive și în județ
Efectele ploii abundente de miercuri: pompierii au avut 68 de misiuni în 12 ore
Citiți principiile noastre de moderare aici!