Codul portocaliu de ninsori abundente și strat de zăpadă consistent a intrat în vigoare duminică, la ora 10.00, și va fi valabil până luni, la ora 15.00. În Munții Apuseni, în nordul Carpaților Orientali și în zonele submontane aferente va ninge abundent și se va depune strat consistent de zăpadă. Local și temporar vântul va avea intensificări la altitudini mari, cu rafale de peste 70 km/h, va fi viscol, vizibilitate scăzută și zăpadă troienită, au anunțat specialiștii.
[eadvert]
Codul galben de ninsori însemnate cantitativ și strat de zăpadă este valabil în intervalul duminică, ora 18.00-luni, ora 15.00 În Banat, Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în jumătatea de nord a Moldovei va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general între 10 și 20 cm. Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei, au precizat meteorologii.
Administrația Națională de Meteorologie a redactat și o atenționare cod galben de ninsori valabilă doar duminică, până la ora 18.00. Potrivit acesteia, în următoarele ore, va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, precum și la altitudini mai mari de 1700 m în Carpații Meridionali, unde vor fi intensificări ale vântului cu rafale de peste 90…100 km/h și viscol.
În județele Suceava și Neamț vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă în medie de 10…12 cm.
(sursa: Mediafax)
Citiți principiile noastre de moderare aici!