Codul galben de ploi intră în vigoare marți la ora 14 și expiră miercuri dimineața, la ora 6.
[eadvert]
Va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată în județele Bihor, Cluj, Arad, Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Mehedinți, Dâmbovița, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu.
În aceste județe vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aversele vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi izolat 30 – 40 l/mp.
Miercuri, de la ora 6, codul galben se va restrânge
Astfel, pe parcursul zilei de miercuri, va fi cod galben de vânt. Vor fi intensificări temporare în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea, în Banat și Crișana, cu viteze de 55 – 70 km/h. Local în Carpații Meridionali și Orientali rafalele vor depăși 60 – 70 km/h, iar în zona înaltă 90 – 100 km/h. Județele vizate sunt Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ilfov, Călărași, Constanța, dar și localități din Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova.
Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului în general cu viteze de 45-55 km/h. Vremea se va răci accentuat, astfel că în noaptea de miercuri spre joi în depresiuni temperaturile minime vor fi negative și se va produce brumă.
MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!