Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie. Aceste fenomene sunt prognozate a avea loc în intervalul 07 martie, ora 00:00 – 08 martie, ora 12:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Barcău – bazin superior şi afluenţi (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi, bazin mijlociu (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi, bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi, bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad).
„Precipitaţiile din ultimele zile au dus la topirea stratului de zăpadă și, prin urmare, în următoarea perioadă ne confruntăm cu un sol suprasaturat. În aceste situaţii, un rol extrem de important în apărarea localităţilor îl joacă lucrările hidrotehnice cum ar fi barajele de acumulare şi îndiguirile. Fără aceste lucrări şi fără monitorizarea din partea ABA Crişuri, orice intervenţie pe cursurile de apă în caz de inundaţii ar fi extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Reamintim din nou atât autorităţilor locale, cât şi cetăţenilor, că în această perioadă a anului întreţinerea canalelor de scurgere şi a rigolelor este extrem de importantă”, a precizat Sorin Guler, directorul ABA Crişuri.
Pe tot parcursul avertizărilor hidrologice, specialiştii ABA Crişuri efectuează măsurători şi monitorizări în regim special, astfel încât datele hidrologice să ajungă prompt la toate instituţiile responsabile cu intervenţia în caz de inundaţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!