Conform prognozei de specialitate în intervalul 14 septembrie, ora 13:00 – 15 septembrie, ora 10:00, în Maramureş, Crişana, Banat, local în Transilvania şi în zonele montane aferente, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50 – 60 km/h), izolat vijelii şi grindină.
[eadvert]
În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, pe alocuri, îndeosebi în nord-vestul teritoriului, de peste 40 – 50 l/mp.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi Timiş.
Meteorologii precizează că fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala, pe arii restrânse, joi (14 septembrie), şi în centrul, nord-estul ţării şi în restul zonei montane. Vineri (15 septembrie) vor fi manifestări similare îndeosebi în sud, centru şi est.
Pe de altă parte, în zona Capitalei, în perioada 14 septembrie, ora 13:00 – 15 septembrie, ora 10:00, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când şi indicele temperatură umezeală (ITU) se va apropia şi posibil va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă va fi de 34 – 35 de grade, iar cea minimă între 16 şi 19 grade. AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!