Potrivit site-ului poliției de frontieră, timpii de așteptare sunt de peste 4 ore. În jurul orei 12:30, coada camioanelor era la mai puțin de 2 kilometri de bulevardul Dacia.
Un echipaj de poliție rutieră monitorizează traficul în sensul giratoriu de la Parcul Industrial, acolo unde coada camioanelor se împarte în două, pe Șoseaua Borșului și pe drumul uzinal.
Situația a fost provocată de restricțiile de circulație impuse de autoritățile maghiare, potrivit cărora circulația camioanelor cu o masă mai mare de 7,5 tone a fost interzisă pe teritoriul Ungariei de sâmbătă, 21 octombrie, ora 23:00, până luni, 23 octombrie, la ora 23:00. Restricțiile au fost impuse pentru că pe 23 octombrie este sărbătoare națională în Ungaria (comemorarea Revoluţiei din 1956 împotriva dictaturii bolşevice şi ocupaţiei sovietice).
Până la fluidizarea traficului și de automarfare, la punctele de trece a frontierei se va lucra la capacitate maximă. Potrivit comisar șef de poliție, Bondar Laura Beatrice, în primele 11 ore de la redeschiderea circulației s-au prelucrat peste 800 de camioane, aproximativ 75 pe oră.
„Inspectoratul teritorial al poliției de frontieră ține permanent legătura cu autoritățile ungare în vedera stabilirii unor măsuri comune, astfel încât de la măsura de ridicare a restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ și fluent”, a declarat Bondar Laura Beatrice pentru Bihon.ro.
Situație este similară și la Vama Nădlac, acolo unde în primele 12 ore au fost prelucrate peste 2000 de camioane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!