Primăria Cluj-Napoca a semnat, pe 27 martie, contractul pentru achiziţia a 12 tramavaie PESA, noi, în valoare de 1,4 milioane euro bucata.
„Firma poloneză PESA are 160 de ani de experienţă în domeniu. Aşteptările care vin din partea Clujului vor fi îndeplinite, adică acelea de a avea un transport fiabil şi silenţios”, a declarat, la parafarea contractului, preşedintele PESA, Tomasz Zabaklicki.
„Până pe 31 mai va fi adus primul tramvai omologat”, a spus şi primarul clujean Radu Moisin.
În contract se arată că tramvaiul PESA are un consum de doar 48,7 wh/t*km, o capacitate de 296 de călători şi un termen de garanţie de şase ani.
Licitaţia a fost câştigată de PESA în faţa companiei Astra Arad – Siemens, care a oferit tramvaie la preţul de 1,9 milioane euro bucata.
Oradea a achiziţionat în 2008 zece tramvaie Siemens la preţul de 2,7 milioane de euro + TVA, cu garanţia deja expirată.
În repetate ocazii, actuala administraţie a Oradiei a subliniat că 2012 şi 2013 sunt ani cu vârf de plată la creditele bancare pentru dezvoltarea infrastructurii, cel mai apăsător credit fiind cel luat pentru tramvaiele Siemens.
Cristi Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!