Vineri, 4 august, pe DN1, în localitatea Borș, a fost depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea o mașină neînmatriculată și cu număr fals.
„Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul de 33 de ani are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, a transmis ofițerul de informare al IPJ Bihor, agent șef, Alin Laza.
Fără permis la volan
Duminică, 6 august, la ora 11:50, pe drumul județean 709, în localitatea Batăr, polițiștii rutieri din Salonta au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, fără să aibă permis de conducere.
[eadvert]
Tot duminică, 6 august, la ora 02:10, pe strada Primăriei din Oradea, polițiștii orădeni au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din localitatea Tinca, în timp ce se afla la volanului unei mașini, fără a poseda permis de conducere.
„De asemenea, sâmbătă, 5 august, la ora 19:30, pe drumul județean 764D, în localitatea bihoreană Bratca, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din localitatea Vama, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, a mai precizat sursa citată anterior.
Motocicletă neînmatriculată
Duminică, 6 august, în jurul orei 16.00, pe drumul județean 767F, în localitatea Cetariu, polițiștii din Biharia au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, localnic, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!