Ca urmare, conducerea CS Crișul a acționat asociația respectivă în justiție. Confruntată cu iminența pierderii procesului, AS Ten Mar a părăsit locația, care a revenit astfel în folosința clubului orădean.
Baza cuprinde un teren de handbal – fotbal cu suprafață sintetică și trei terenuri de tenis cu suprafață de zgură, precum și o clădire anexă, cu terasă, bucătărie, magazie și două vestiare. La ora actuală, toate se află în stare de degradare. Terenurile sunt acoperite de frunze și crengi, iar clădirea anexă este năpădită de rozătoare.
Conform informațiilor oferite de directoarea CS Crișul, Pető Dalma, terenul bazei sportive se află în proprietatea Statului Român, în administrarea Agenției Naționale pentru Sport, prin Clubul Sportiv Crișul. „În 2021, când am venit la conducerea clubului, am verificat și am constatat că această bază constituie singura proprietate de patrimoniu a acestuia. În anul 1998 a fost dată în chirie Asociației Sportive Ten Mar Oradea.
Printr-un act adițional din 2006, perioada de închiriere a fost prelungită cu 20 de ani, până în septembrie 2026. În actul adițional se specifică că locatarul ar fi trebuit să efectueze investiții, al căror cuantum ar fi trebuit să ajungă la 100.000 de euro, după cum urmează: acoperirea terenului de tenis – 40.000 de euro, mansardarea clădirii existente – 25.000 de euro, respectiv schimbarea suprafeței terenului de handbal, care este de fapt de fotbal – 35.0000 de euro.
De asemenea, trebuiau efectuate reparații ample ale tribunei și alte lucrări. La încetarea contractului, toate investițiile ar fi rămas în proprietatea Clubului Crișul. Cu excepția suprafeței de joc a terenului de handbal și a unui balon presostatic pentru un teren de tenis, după cum se poate vedea, locatarul nu a efectuat investițiile stabilite prin actul adițional al contractului. Ca urmare, la finele anului 2021 am acționat locatarul în judecată. În iunie 2025, am câștigat procesul, iar Asociația Sportivă Ten Mar a predat locația. Cu aceasta am încheiat acest capitol”, a declarat Pető Dalma.
Baza va fi renovată, din fondurile ANS
Directoarea CS Crișul a afirmat că a fost acuzată în repetate rânduri că va vinde terenul bazei, în suprafață de 5.385 mp, evaluat la circa 1,8 milioane de euro, către investitorii imobiliari, pentru construirea de blocuri.
„Este un lucru absolut fals, nu există nicidecum o astfel de intenție. Nici nu ar fi posibil, conform legii. Intenția mea a fost de a construi pe acest teren o clădire multifuncțională, etajată, cu sală de fitness, sală de judo, sală de scrimă. Din păcate, conducerea Agenției Naționale pentru Sport (ANS) nu permite schimbarea spațiilor deja existente. Ca urmare, suntem nevoiți să refacem terenurile existente: două terenuri de tenis, unul de tip multisport (baschet, handbal, volei) și terenul de fotbal.
Am contactat două firme: una de amenajare de terenuri sportive, iar alta de construcții, pentru refacerea clădirilor, a tribunei și a gardului. În luna ecembrie 2024 am primit oferta de preț, pe care am prezentat-o conducerii ANS. Aceasta a promis că suma necesară va fi prevăzută în bugetul clubului nostru, în momentul în care Agenția va avea un buget. După ce acești bani vor fi disponibili, vom trece la demararea investiției”, a afirmat Pető Dalma.
Până când ANS va asigura bugetul necesar pentru renovarea bazei, directoarea CS Crișul intenționează să refacă terenurile de tenis, pentru a putea fi foloiste în cadrul secței de tenis a clubului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!