Conducerea societăţii de transport şi distribuţie termie a stabilit ultima zi din acest an ca termen limită pentru orădeni să se prezinte la sediul său din strada Jean Calvin nr. 5, pentru a semna cesiunea contractelor.
„Cetăţenii au fost anunţaţi anterior să se prezinte pentru această formalitate. Pentru cei care nu se vor prezenta în termenul stabilit, cesiunea se va face automat. Unica diferenţă între contractele pe care le-au avut până acum şi cele noi este schimbarea furnizorului, din Electrocentrale SA în Termoficare SA”, spune Mihai Cabai, directorul Termoficare SA.
O şansă?
Schimbarea furnizorului de termie pare o şansă unică pentru orădenii nemulţumiţi de servicile municipale de termoficare să scape din laţul CET-ului. „Pentru utilizatorii care până la această dată(30.12.2013 n.r.) nu vor depune o notificare, în înţelesul art. 7 alin. 8 din Contractul de furnizare a energiei termice, din care să rezulte că renunţă în condiţiile legii la serviciile contractate, contractul se cesionează de drept”, informează Termoficare SA printr-un comunicat de presă.
Cei intereraţi serios de asta, trebuie să ştie că procedura implică montarea unui alt sistem de termoficare în locuinţă deci nu pot lăsa casa neîncălzită.
Cei care aleg să continue colaboraea cu Termoficare SA şi aleg să semneze cesiunea, sunt aşteptaţi la sediul societăţii de luni până vineri, între orele 7.00 şi 15.00.
Evoluţie
Electrocentrale SA a rămas fără licenţa de transport şi distribuţie termie în urma unui ordin al Agenţiei Naţionale de Reglementare pentru Servicii Comunitare din 20.06.2012. Ca urmare, în 27.06.2013, Consiliul Local a votat înfiinţarea Termoficare SA, care a preluat activitatea de transport şi distribuţie termie în Oradea şi Sînmartin, licenţiată de ANRSC. Din 1 septembrie, Termoficare SA este singurul operator abilitat legal pentru acest serviciu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!